(Articol apărut în Revista Memoria, nr. 4/2020)
Apariția, la finele anului 1990, a revistei Memoria, purtând subtitlul sugestiv de revistă a gândirii arestate, corespundea unei imperioase necesități, aceea de-a regăsi trecutul fără de care un popor își pierde identitatea, așa cum afirma fondatorul revistei, dr. Banu Rădulescu, la lansarea acesteia. După evenimentele din decembrie 1989, România – unde necesara revizuire a istoriei scrisă în perioada comunistă era controlată, încă în bună parte, de către vechile structuri rămase la putere – avea nevoie de un periodic care să prezinte adevărul despre crimele săvârșite de către regimul comunist. Acesta trebuia să fie un catalizator al investigării științifice a comunismului românesc, un cadru în care să vadă lumina tiparului studii și mărturii despre perioada comunistă, o publicație în care adevărul să fie spus fără nici un fel de restricție sau diplomație, cu o totală libertate de exprimare și unde orice încercare de prezentare deformată a realității să fie respinsă cu cea mai mare hotărâre. În articolul de lansare a revistei, dr. Banu Rădulescu, redactorul-șef al ei, afirma că în comunism s-au comis cele mai abominabile crime urmărindu-se „asasinarea memoriei neamului românesc”. Poporul român trebuie să cunoască adevărata istorie; ieșirea din noaptea neagră a comunismului nu se poate face decât cunoscând adevărul și nu prin uitare și amnezie.
Apariția unei asemenea reviste a fost considerată de unii a fi un adevărat miracol și faptul că ea a putut să apară fără întrerupere până astăzi, păstrându-și în ciuda dificultăților, presiunilor și încercărilor de manipulare obiectivele, este probabil un al doilea miracol. Aceasta cu atât mai mult cu cât revista Memoria s-a bucurat și se bucură de o deosebită considerație atât în Țară, cât și printre românii din străinătate. Ea este apreciată nu numai pentru rigoare și pentru calitatea studiilor și articolelor publicate, ci și pentru existența unei forme electronice de bun nivel.
Au trecut 30 de ani de la apariția primului număr al revistei și publicarea unui volum aniversar este evident binevenită și îi mulțumesc domnului redactor Cosmin Budeancă pentru invitația de-a contribui cu un text.
De-a lungul anilor am avut în mână o mare parte din cele 112 numere apărute până astăzi și am citit multe din articolele publicate. În scurtul meu text aniversar nu fac o analiză aprofundată a revistei, ci mă opresc la considerații generale referindu-mă la câteva articolele din numerele: 1 & 2 din 1990 și 111 & 112 din 2020, pe care le-am ales fiind primele și ultimele apărute.
Constat că diversitatea subiectelor abordate, care aparțin marii teme a ororilor comunismului și consecințelor lui, a rămas aceeași chiar dacă revista tratează, spre lauda ei, și subiecte de stringentă actualitate. Este suficient să urmărim sumarul celor patru numere menționate mai sus (consultabil pe net în arhiva revistei) pentru a ne convinge de aceasta. În numărul 112 găsim, spre exemplu, articolul lui Cosmin Budeancă intitulat: „Suferință, promisiuni dezamăgiri?” care abordează problema despăgubirilor acordate victimelor comunismului în România. Tot în acest număr se află articolul prof. Nicolae Constantinescu intitulat „Retrospectiva anilor 1990-2020” care dezvoltă și ilustrează unele afirmații din textul meu. Mai menționez din acest număr și „Selecții din jurnal 20 mai – 27 iunie 1990” de Ioan Roșca, actor important al luptei pentru adevăr după decembrie 1989, care l-a secondat pe Cicerone Ionițoiu, neînfricatul luptător anti-comunist în ceea ce au numit
„Procesul comunismului”, deschis în noiembrie 2004 la CEDO. De altfel, în primul număr al revistei Memoria apare și un extras din lucrarea – dicționar a lui Cicerone Ionițoiu intitulată Victimele Terorii Comuniste.
Sorin Popescu, Nicolae Constantinescu, Micaela Ghițescu, Alexandru Herlea, Lansarea revistei Memoria nr. 94 – Muzeul Țăranului Român, București 2016
Majoritatea textelor publicate în revista Memoria este, atât din punct de vedere științific cât și etic, de bun nivel și aceasta în condiții deosebit de dificile, potrivnice. Alături de autorii articolelor meritul revine și conducerii revistei și fundației: cei trei directori (d-nul Banu Rădulescu, d-na Micaela Ghițescu și d-nul Nicolae Constantinescu) redactorilor (d-nii Ion Drescan, Iura Derevencu și Cosmin Budeancă), dar și marii majorități a celorlalți membri ai echipei redacționale pe care i-a avut revista de-a lungul timpului.
Este un loc comun a spune că există o legătură între „starea nației” și cea a mass-media, cu precădere când aceasta are un conținut istorico-politic, cum este cel al revistei Memoria. Evoluțiile României și a societății românești, după evenimentele din decembrie ’89, sunt bine cunoscute și mă voi limita la a afirma că puterea reală a rămas în mâinile foștilor comuniști și a urmașilor lor, redutabili profesioniști ai manipulării, care s-au adaptat cu rapiditate noilor realități economice și politice. În această grea conjunctură, revista Memoria a putut să apară fără să abandoneze marea majoritate a obiectivelor amintite mai sus și articolele sau broșurile cu caracter ambiguu publicate au fost rare. Ea și-a păstrat independența, sursele financiare provenind, după câte sunt informat, numai din donații, abonamente și vânzarea revistei, și a putut astfel rezista presiunilor exercitate de varii interese, începând cu cele urmărite de deținătorii puterii politice.
Înainte de-a încheia mai amintesc și faptul că în 2014 d-na Micaela Ghițescu a susținut la invitația Asociației La Maison Roumaine din Paris, al cărui președinte sunt, o conferință intitulată „Un Français dans l’histoire de la Roumanie: Marcel Fontaine”. De atunci între Fundația Culturală Memoria și Asociația noastră relațiile de colaborare existente deja s-au intensificat și semnarea unui parteneriat este luată în considerare. Mai adaug și faptul că am avut onoarea și șansa să am relații de bună colaborare nu numai cu d-na Micaela Ghițescu ci și cu ceilalți doi directori ai revistei și fundației, dr. Banu Rădulescu (care a publicat în nr. 12 al revistei textul emisiunii lui Virgil Ierunca despre tatăl meu, difuzat de radio Europa Liberă în 1981) și prof. dr. Nicolae Constantinescu, un prieten din primăvara anului 1990, epoca Pieței Universității și a mineriadelor.
Urez actualei conduceri a revistei Memoria, prof. Constantinescu și principalului său colaborator, redactorul-coordonator Cosmin Budeancă, tânăr de mari speranțe, a cărui teză de doctorat a fost condusă de către prof. Doru Radosav, membru al Asociației La Maison Roumaine, mult succes.
În concluzie, la aceste câteva gânduri pe care le am la aniversarea a trei decenii de apariție a Memoria – revista gândirii arestate, publicație care a ocupat un rol de prim plan în lupta pentru cunoașterea adevăratei istorii a României de după cel de al Doilea Război Mondial, mai adaug unul: comuniștii și urmașii lor au știut și știu că pentru a controla prezentul trebuie să controlezi trecutul și acționează fără ezitare în acest sens. Singura cale de a-i contracara este adevărul. Pentru că numai el te face liber.
Alexandru Herlea, Paris, octombrie 2020
Etichete: aniversare 30 ani revista memoria, articol Alexandru Herlea, Revista Memoria
Alexandru Herlea 
Lasă un răspuns