Alexandru Herlea

Hotărârea luată de către AG a PPE din 8 iunie 2017 de a elimina PNŢCD oficial din rândurile sale a provocat o serie de reacţii şi comentarii, mergând de la o trecere neutră în revistă a cauzelor excluderii până la indignare violentă. Puţini au fost cei care au relevat şi aspectele pozitive ale acestei decizii.

Încă odată se pune accentul pe un aspect formal: numele partidului, ignorându-se esenţialul: valorile pe care acesta le promovează cu adevărat, conţinutul acţiunilor întreprinse, valoarea etică şi morală a membrilor partidului, începând cu preşedintele său.

Consider că excluderea PNŢCD oficial din PPE este benefică; impostura primeşte o puternică lovitură şi PNTCD-ul oficial, pretins urmaş al marelui PNŢ şi PNTCD-ului din anii ‘90, pierde o cauţiune importantă.

Să nu fiu greşit înţeles; nu consider în nici un caz dă PPE-ul de astăzi este purtătorul infaibil al valorilor care ar trebui să stea la baza construcţiei UE. Pragmatismul, promovarea eficacităţii ca valoare primordială în dauna eticii, alunecarea din ce în ce mai accentuată spre un liberalism economic amoral, caracterizează acţiunile şi atitudinile acestuia. Valorile creştin-democrate sunt privite cu condescendenţă; pentru secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz, omul forte al acestuia, promovarea lor nu constituie o prioritate. Acest fapt este vizibil şi se răsfrânge negativ la nivelul UE, care are astăzi o imperioasă nevoie de reforme; criza pe care o traversează UE se datorează în bună parte felului în care PPE, cel mai mare partid din Parlamentul European, acţionează şi se comportă.

Revenind la România, să nu uităm că PD-ul lui Băsescu a intrat în PPE adus şi ghidat de A. Lopez-Isturiz; care consideră acest fapt ca un mare succes personal, o mare reuşită. Pentru a urmări situaţia PNŢCD ca membru PPE mi se pare util a reaminti câteva date istorice, în legătură cu înfiinţarea a două instituţii legate de Creştin-Democraţie: PPE şi UEDC (Uniunea Europeană Democrat Creştină).

PPE-ul a fost înfiinţat în iulie 1976 la Luxemburg, primul său congres având loc la Bruxelles, doi ani mai târziu. El acţiona în tandem cu UEDC – creată în mai 1965, care avea însă rădăcini adânci ajungând până la Revoluţia Franceză. Printre antecedentele de după cel de al Doilea Război Mondial trebuie amintit NEI (Noile Echipe Internaţionale) creat în iunie 1947 şi UCDEC (Uniunea Creştin Democrată din Europa Centrală) în iunie 1950; ea regrupa reprezentanţi ai partidelor exilate din Europa ocupată de sovietici. Să amintesc că la congresul din mai 1948, de la Haga, s-au constituit comitetele naţionale ale Mişcării Europene. Comitetul Român îl avea ca preşedinte pe George Ciorănescu şi printre membrii lui se numărau personalităţi precum Grigore Gafencu.

PNŢCD a fost afiliat în ilegalitate, în februarie 1987, de care Corneliu Coposu, la IDC (Internaţionala Democrat Creştină) cu ajutorul Vice-preşedintelui acesteia, Jean-Marie Daillet, un mare prieten al României, pe care l-am cunoscut îndeaproape la Paris. PPE-ul şi UEDC-ul erau (PPE-ul este) membre ale IDC. În iulie 1991, PNŢCD a obţinut şi statutul de observator în UEDC; reprezentantul PNŢCD în conducerea UEDC a fost Gabriel Ţepelea. Iar în iunie 1992, UCDEC a fost integrat în UEDC. În 1990 preşedinte al UEDC este ales Wilfried Martens, care păstrează această funcţie până în 1996 când la congresul de la Lubliana preşedinte devine Wim van Velzen cu angajamentul de a pregăti integrarea UEDC (pentru februarie 1999) în PPE, al cărui preşedinte era tot W. Martens, şi tot din 1990. El va deţine această poziţie până în anul 2013, când a decedat; noul preşedinte devine Joseph Daul.

Dacă în UEDC partidele din ţările ne-membre ale UE puteau avea un statut de membru plin, în PPE partidele din ţările candidate nu puteau fi decât partide asociate. În perspectiva integrării UEDC în PPE, PNŢCD a făcut demersurile necesare pentru a deveni partid asociat în PPE. În calitate de Secretar Internaţional al PNŢCD şi mandatat de Preşedintele Ion Diaconescu, am făcut demersurile necesare şi la reuniunea Biroului PPE din 5-6 martie 1998 s-a aprobat cererea ca PNŢCD să devină membru asociat al PPE. Evenimentul a fost sărbătorit de o cină festivă la care au participat W. van Velzen, W. Martens, Klaus Welle (secretarul general al PPE şi UEDC) José Maria Gil-Robles, preşedintele Mişcării Europene.

PNŢCD nu a devenit membru plin al PPE decât în 2007, odată cu intrarea României în UE. Membrii au devenit tot atunci partidele din România care fuseseră şi ele membre asociate ale PPE: UDMR şi ulterior PD-ul lui Băsescu. Am menţionat deja rolul secretarului general al PPE, A. Lopez- Isturiz, în aducerea PD-ului în PPE. PNTCD s-a opus, W. van Velzen, devenit între timp Vice-preşedinte al PPE, responsabil cu relaţiile internaţionale şi preşedintele grupului de lucru nr. 3, lărgirea UE (din care făceam parte) a susţinut poziţia PNŢCD. Secretarul general a fost însă mai puternic şi în 2005 W. van Velzen a plecat din PPE. Este un bun exemplu al pragmatismului şi cinismului PPE.

Între timp, cum am menţionat, etica şi valorile creştin democrate au fost din ce mai marginalizate. În 2002 (la congresul de la Estoril al PPE) UDE (Uniunea Democratică Europeană), un partid mult mai la dreapta decât UEDC, a fost integrat şi el în PPE. Saul Niinistö, preşedintele UDE a fost recompensat cu titlul de Preşedinte de onoare al PPE, pe care îl deţine şi astăzi. Un alt exemplu este desfăşurarea la Bucureşti, în 2012, al congresului PPE, care a fost deschis alături de W. Martens de A. Pavelescu, maestru de ceremonii fiind deputata europeană Elena Băsescu. Orice alt comentariu mi se pare de prisos.

Personal am demisionat din poziţia de supleant în Biroul PNŢCD şi de Secretar Internaţional în 2006, în semn de protest faţă de tentativa făcută de preşedintele de atunci, Gheorghe Ciuhandu, de a-l aduce pe Ioan Talpes în Biroul PNŢCD. Ion Caramitru a demisionat tot atunci şi pentru acelaşi motiv. Am rămas în PNŢCD simplu membru, păstrându-mi însă poziţia de membru al Comitetului Executiv al IDC pe care o deţineam din 2001, cu titlu personal, după ce demisionasem – pe considerentul că PNŢCD n-a intrat în parlament – din funcţia de Vice-preşedinte IDC în care fusesem ales în 1998 şi reales în 2000. Am părăsit IDC-ul în toamna anului 2008, în urma accentuării conflictelor cu A. Lopez-Isturiz, care susţinea puternic PD-ul lui T. Băsescu, echipa Miluţ – Pavelescu din PNŢCD şi era un admirator al lui Putin.

Mă opresc aici cu amintirile; Sunt fapte trăite care sper să contribuie la înţelegerea şi lămurirea unor pagini din istoria PNŢCD, a cărui excludere din PPE reprezintă, aşa cum afirmă Cristina Andrei, parafarea unui deces care, completez, datează de cel puţin un deceniu. Trebuie să acceptăm această realitate; este în interesul memoriei acestui partid şi a celor s-au sacrificat pentru crezul lor. Trebuie să ştim s-o facem măcar astăzi în ajunul centenarului României Mari. A omagia PNŢ şi PNŢCD din anii ’90 este o datorie sfântă. Numai renunţând la pretenţia de a nu-l lăsa să moară îl putem servi cu adevărat şi să servim în acelaşi timp România, raţiunea de a fi a acestui mare partid istoric. În loc să ne folosim de numele lui trebuie să-i promovăm valorile şi atitudinile; numai astfel îl vom servi cu adevărat şi-i vom cinsti memoria. În urmă cu o săptămână a fost comemorat la Turda centenarul naşterii lui Ion Raţiu; în urmă cu 3 săptămâni s-au împlinit 103 ani de la naşterea lui Corneliu Coposu. Două mari nume al căror exemplu ar trebui urmat de cei care cred cu adevărat în valorile europene şi naţionale.

Etichete: Antonio Lopez Isturiz, Aurelian Pavelescu, excludere din PPE, IDC, Internaţionala Democrat Creştină, iunie 2017, Partidul Popular European, PNTCD, PNŢCD oficial, situaţie PNŢCD, Wilfried Martens

This entry was posted on iunie 11, 2017 at 10:33 AM and is filed under Analize politice, Evenimente-actualitate, Luări de poziţie, PNTCD. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.