S-a stins din viaţă cu totul pe neaşteptate Nicolae Florescu, un critic literar devotat profesiunii sale, pe care a practicat-o neobosit şi cu o totală dăruire, un mare român profund ataşat originilor şi identităţii sale, pe care le-a apărat şi promovat cu luciditate şi fără să precupeţească vreun efort. Un om, un om în toată puterea cuvântului. Demn şi integru, impermeabil compromisurilor, convins de justeţea cauzelor pe care le apăra şi pentru care nici un sacrificiu nu era prea mare; generos şi altruist, gata să te ajute cu toate mijloacele pe care le avea la dispoziţie, începând cu un sfat sau cu o informaţie; discret, modest, rezervat şi chiar sfios în unele circumstanţe, N. Florescu a fost o personalitate de excepţie în care morala şi profesionalismul, etica şi estetica se găseau intim înlănţuite. Capacitatea sa de a identifica şi promova adevăratele valori, perseverenţa în acest angajament, alături de celelalte calităţi ale sale, au făcut din el un port-drapel al valorilor morale şi naţionale.
Născut în octombrie 1942, Nicolae Florescu aparţine unei generaţii care a cunoscut din copilărie „binefacerile” comunismului şi pe cele ale ocupaţiei străine, „binefaceri” care sunt încă atât de prezenţe astăzi în România. Cu toate că este numai cu o zi mai tânăr decât mine, drumurile noastre s-au încrucişat târziu. Abia în 2008, la Paris, l-am cunoscut mai îndeaproape pe cel care m-a onorat foarte curând cu marea lui prietenie, pentru care îi rămân profund îndatorat. Participam amândoi la o reuniune dedicată apariţiei celei de a doua ediţii a cărţii lui Remus Radina «Testamentul din Morgă», îngrijită de Ilie Mihalcea şi publicată la editura «Jurnalul Literar». Prietenia noastră s-a dezvoltat pe puternicul nostru ataşament pentru adevăratele valori româneşti şi europene. (more…)
Alexandru Herlea 