S-a stins din viaţă cu totul pe neaşteptate Nicolae Florescu, un critic literar devotat profesiunii sale, pe care a practicat-o neobosit şi cu o totală dăruire, un mare român profund ataşat originilor şi identităţii sale, pe care le-a apărat şi promovat cu luciditate şi fără să precupeţească vreun efort. Un om, un om în toată puterea cuvântului. Demn şi integru, impermeabil compromisurilor, convins de justeţea cauzelor pe care le apăra şi pentru care nici un sacrificiu nu era prea mare; generos şi altruist, gata să te ajute cu toate mijloacele pe care le avea la dispoziţie, începând cu un sfat sau cu o informaţie; discret, modest, rezervat şi chiar sfios în unele circumstanţe, N. Florescu a fost o personalitate de excepţie în care morala şi profesionalismul, etica şi estetica se găseau intim înlănţuite. Capacitatea sa de a identifica şi promova adevăratele valori, perseverenţa în acest angajament, alături de celelalte calităţi ale sale, au făcut din el un port-drapel al valorilor morale şi naţionale.
Născut în octombrie 1942, Nicolae Florescu aparţine unei generaţii care a cunoscut din copilărie „binefacerile” comunismului şi pe cele ale ocupaţiei străine, „binefaceri” care sunt încă atât de prezenţe astăzi în România. Cu toate că este numai cu o zi mai tânăr decât mine, drumurile noastre s-au încrucişat târziu. Abia în 2008, la Paris, l-am cunoscut mai îndeaproape pe cel care m-a onorat foarte curând cu marea lui prietenie, pentru care îi rămân profund îndatorat. Participam amândoi la o reuniune dedicată apariţiei celei de a doua ediţii a cărţii lui Remus Radina «Testamentul din Morgă», îngrijită de Ilie Mihalcea şi publicată la editura «Jurnalul Literar». Prietenia noastră s-a dezvoltat pe puternicul nostru ataşament pentru adevăratele valori româneşti şi europene.
În cei 5 ani care au urmat, legătura noastră a devenit tot mai strânsă, Nicolae Florescu deschizându-mi larg paginile revistei «Jurnalul Literar» a cărui redactor-şef era. Pentru mine, obişnuit cu dificultăţile de acces în mass-media din România, controlată politic, a fost o mare noutate. În paginile acestui periodic am publicat de atunci, în mod regulat, diverse texte printre care interviuri luate de către noul meu prieten. Începând cu 2011, «Jurnalul Literar» adăposteşte şi întreaga informaţie privitoare la activitatea celei mai cunoscute asociaţii a exilului românesc din Paris, «La Maison Roumaine», a cărei preşedenţie am preluat-o în primăvara acelui an. Nicolae Florescu nu a fost străin de decizia de a candida la preşedenţia asociaţiei, ameninţată de dispariţie; argumentele sale erau serioase, iar personalitatea să mă impresionase profund. El dorea ca această instituţie să-şi continue existenţa în contextul în care, după evenimentele din decembrie ’89, securitatea şi nomenclatura deţineau în continuare puterea în România.
La Maison Roumaine a beneficiat de un ajutor substanţial din partea lui Nicolae Florescu, care se afirmase începând cu anii ’90 ca un specialist al culturii exilului şi al introducerii acesteia în Ţară. Efectuează, după deschiderea graniţelor, numeroase deplasări în străinătate: Freiburg, Paris, Roma, Madrid, München etc., unde se întâlneşte cu reprezentanţi ai exilului, cărora le ia interviuri şi unde cercetează, cu profesionalismul care îl caracteriza, diferitele arhive. Lungile sale sejururi la Biblioteca Română de la Freiburg au fost deosebit de fructuoase. Tot din 1990 devine redactor şef la «Jurnalul Literar» periodic care se specializează în cultura şi istoria exilului.
Continuă în paralel să lucreze ca cercetător ştiinţific la «Institutul de Istorie şi Teorie Literară G. Călinescu» şi să publice un număr impresionant de studii regrupate în mai multe cărţi printre care amintesc în ordine cronologică, după 1998: «Întoarcerea proscrişilor», «Noi cei din pădure», «Nicolae Cartojan regăsind calea spre Padova», «Divagaţiuni cu Anton Holban», «Resemnarea cavalerilor», «Convorbiri prin timp», «Înapoi la Aristarc». Este în acelaşi timp editor şi al unui mare număr de cărţi al unor cunoscuţi scriitori printre care Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade.
De o vastă cultură, Nicolae Florescu acordă o deosebită importanţă calităţilor morale ale oamenilor de cultură, considerând că ele sunt determinante pentru înţelegerea operei lor, fiind inseparabile de calităţile estetice ale acesteia. Studiul exilului i-a întărit probabil această viziune.
Prezentarea şi analiza operei lui Nicolae Florescu, nu constituie însă obiectul acestui modest cuvânt pronunţat la această reuniune de sfârşit de an (13 decembrie 2013) a Asociaţiei La Maison Roumaine, unde scriitorul Bujor Nedelcovici, jurnalistul Ilie Mihalcea şi profesorul Vlad Constantinesco evocă şi ei personalitatea criticului literar, omului de cultură şi marelui român Nicolae Florescu. La Maison Roumaine va organiza în anul care vine o conferinţă dezbatere dedicată marelui ei susţinător şi cu această ocazie sunt convins că se va analiza în detaliu opera lui.
Înainte de a încheia doresc să aduc mulţumirile asociaţiei noastre şi ale mele personal Doamnei Ileana Florescu, care a hotărât ca, cel puţin în parte, să continue opera soţului ei, adică să publice mai departe «Jurnalul Literar». Domnia sa a fost principala lui colaboratoare, sub numele de Ileana Corbea; este co-autoare a mai multor cărţi. Pentru Asociaţia La Maison Roumaine, continuarea apariţiei «Jurnalului Literar» este o adevărată binefacere.
Alexandru Herlea
Etichete: comunicat, deces, Jurnalul Literar, La Maison Roumaine, nicolae florescu
Alexandru Herlea 
Lasă un răspuns