Radu Albu-Comănescu: Laudatio la Ceremonia de decernare a titlului de Profesor Honoris Causa domnului Alexandru Herlea


Lect. univ. dr. Radu Albu-Comănescu: Laudatio la Ceremonia de decernare a titlului de Profesor Honoris Causa a Universităţii Babeş-Bolyai, profesorului universitar dr. Alexandru I. Herlea, 25 octombrie 2017

___________________

ACTUALIZARE (13 noiembrie 2017): înregistrare video de la ceremonie (urmăriţi aici) 

___________________

Stimate Domnule academician, profesor universitar doctor Ioan-Aurel Pop, Rector al Universităţii Babeş-Bolyai,

Stimate Domnule profesor universitar doctor Alexandru I. Herlea,

Stimaţi membri ai Senatului Universităţii şi ai Marelui Senat,

Stimaţi prorectori ai Universităţii Babeş-Bolyai,

Stimaţi Decani,

Stimaţi colegi,

Onorată asistenţă,

 

Tradiţia recunoaşterii contribuţiilor ştiinţifice şi intelectuale, a meritului şi valorii academice constituind una din menirile Universităţii,

În virtutea ei avem onoarea de a oferi azi înalta expresie a recunoaşterii noastre, titlul de Profesor Honoris Causa, Domnului Alexandru I. Herlea, profesor emerit al Universităţii de Tehnologie din Belfort-Montbéliard, Doctor Honoris Causa a Universitatii Transilvania din Brasov, fost ministru al Integrării Europene între anii 1996-1999 şi ambasador, Şef al Misiunii României pe lângă Comisia Europeană în perioada 2000-2001.

Comunitatea academică a universităţii noastre primeşte azi în rândul ei o personalitate politică a cărei activitate a marcat destinul european al României, câştigându-şi locul în galeria celor care au consolidat apartenenţa noastră la Europa; un om de ştiinţă şi personalitate culturală activă, care a pus în valoare dimensiunea francofonă a intelectualităţii româneşti; şi, nu în ultimul rând, o personalitate a societăţii civile, al cărei dinamism continuă la fel de roditor şi a cărei voce se face simţită în spaţiul public românesc.

Primirea Domniei Sale în rândul profesorilor Honoris Causa ai universităţii clujene este un gest de sinceră şi onorantă recunoaştere a valorii omului de ştiinţă, a omului politic şi a omului de cultură, dedicat Cetăţii, care este Alexandru I. Herlea.

Există înrădăcinare şi continuitate în acest triplu profil al Domniei Sale. Născut în octombrie 1942 la Braşov, Alexandru Herlea aparţine unei vechi familii transilvane, prezentă în viaţa religioasă, politică şi culturală a Ţării. Familia Herlea, originară din Vinerea Orăştiei, se distinge, începând cu veacul al XVII-lea, când Mihail Apafi al II-lea al Transilvaniei scoate în evidenţă meritele lui Isidor Herlea, printr-un şir de notabili din elita Ardealului de sud: preoţi, notari, primari, implicaţi în viaţa naţională a românităţii transilvane. Printre cei care au ilustrat familia îl găsim pe Nicolae Herlea, membru al ASTREI şi memorandist, angajat în Revoluţia de la 1848, căpitan a lui Avram Iancu, care face legătura între acesta şi Nicolae Bălcescu. Înrudiţi cu Herleştii, Vasile Moga, primul episcop ortodox român al Transilvaniei după 110 de ani de la Unirea cu Roma, şi profesorul Ioan Moga – succesor al lui Gheorghe Lazăr la Seminarul Teologic din Sibiu – completează un tablou familial bogat în referinţe.

Bunicul profesorului Herlea, Alexandru Herlea – văr primar al filosofului şi omului de litere Lucian Blaga –, a fost timp de 15 ani primar al Orăştiei, oraş cu vii simpatii româneşti şi cu voluntariat militar peste Carpaţi în anii Războiului de Independenţă. Soţia acestuia, Minodora născută Raţiu, leagă Herleştii de un alt vechi şi prestigios neam de cărturari, diplomaţi şi ecleziaşti din Transilvania, între care se regăsesc Petru Raţiu (însărcinat cu misiuni diplomatice în Moldova lui Alexandru Lăpuşneanu şi la Curtea de la Viena în secolul XVI), preotul Nicolae Raţiu (duhovnic al lui Horea înaintea execuţiei), sau memorandistul Ioan Raţiu.

Tatăl profesorului Alexandru Herlea – purtând acelaşi nume – a fost profesor de drept civil la „Academia Comercială din Cluj-Braşov”, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc, activ în presa politică şi economică a anilor ’30 – ’40, cercetător de excepţie specializat în drept şi instituţii (cu precădere cele medievale din Transilvania), fondator al „Asociaţiei de istorie comparativă a instituţiilor şi dreptului”. Profund democrat, opus tuturor formelor de totalitarism, a fost arestat de comunişti în 1949 şi condamnat, în două procese, la un total de 25 de ani de închisoare.

Soţia sa, Silvia, născută Herţa, provine şi ea dintr-o veche familie românească din Săliştea Sibiului, care a militat pentru unire. Tatăl ei, Ioan Stan Herţa, a particiat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918 şi a fost un susţinător al societăţii „Fondului pentru teatrul român din Ardeal”, iar mama sa, Ana născută Lupaş (arestată câteva luni de comunişti), este sora istoricului Ioan Lupaş (inchis si el 5 ani la Sighet). Licenţiată în filozofie şi litere a universităţii noastre, Silvia Herlea a fost asistentă universitară şi profesoară de liceu înainte de a fi dată afară din învăţământ, cunoscând, ca soţie de deţinut politic, din plin prigoana comunistă.

Iată dubla zodie care va marca personalitatea politică şi profesională a celui pe care îl omagiem astăzi, profesorul Alexandru I. Herlea: o legătură profundă cu istoria naţională, pe care a îmbogăţit-o ulterior şi Domnia Sa, şi – pe de altă parte – o angajare civică intensă, vigilentă, nestrămutată.

 

Alexandru Herlea va rezista vicisitudinilor anilor ’50 şi îşi va croi cu succes parcursul educaţional în oraşul natal: termină şcoala elementară „Honterus” în limba germană, apoi liceul „Unirea” şi mai târziu „Institutul Politehnic” din Braşov, unde obţine în 1965 diploma de inginer în cadrul Facultăţii de Mecanică. Repartiţia o va primi la Bucureşti, în virtutea absolvirii cu medie mare. Cariera o începe ca inginer, timp de doi ani la întreprinderea „IRGU”. Absolvirea cursurilor de pedagogie ale „Institutului Politehnic” din Bucureşti îi aduce posibilitatea să devină profesor de cultură tehnică la Grupul Şcolar „23 August” (azi, „Dimitrie Leonida”).

În 1972 însă, Alexandru Herlea reuşeşte să părăsească România, refugiindu-se în Franţa, unde intră în învăţământul superior ca asistent-cercetător la prestigioasa instituţie „Conservatoire National des Arts et Métiers – CNAM” din Paris. Aici lucrează sub coordonarea profesorului Maurice Daumas, părinte fondator al istoriei tehnicii în Franţa, dublu laureat al Academiei de Ştiinţe a Institutului Franţei.

Sub conducerea sa prepară, la CNAM, o teză de doctorat despre naşterea şi evoluţia motoarelor cu ardere internă şi impactul lor economic şi social, care îi permite lui Alexandru Herlea să obţină în 1977 titlul de doctor în istoria ştiinţei şi tehnicii, acordat de cunoscuta instituţie „École des Hautes Études en Sciences Sociales – EHESS” din Paris. În acelaşi an dobândeşte cetăţenia franceză.

Un an mai târziu, beneficiind de o bursă NATO, Domnia Sa efectuează, timp de un an de zile, studii post-doctorale la universităţile „Princeton”, „Harvard” şi „Pennsylvania”, precum şi la „Smithsonian Institution”, în poziţia de cercetător asociat. Revenit în Franţa, va continua să lucreze ca inginer cercetător şi lector la CNAM, unde, în 1987, devine conferenţiar universitar titular, specializat în Istoria Ştiinţei şi Tehnicii. Predă în paralel, încă din 1980, şi la „École Centrale des Arts et Manufactures” din capitala franceză. Expertiza dobândită în timp justifică alegerea sa pe poziţia de consilier în chestiuni de muzeologie tehnică şi de arheologie industrială, poziţie din care va colabora la realizarea a peste 25 de expoziţii, în special la „Musée National des Arts et Métiers” şi la „Cité des Sciences et de l’Industrie” din Paris. Tot în sfera muzeală, dar de data aceasta în Germania, va fi consilier timp de 5 ani, între 1993 şi1998, la ceea ce azi poartă numele „Technoseum” : Muzeul de Stat pentru Tehnică şi Muncă din Manneheim, Baden-Württemberg.

Expertiza câştigată a facut ca Domnia Sa să fie în 1987 – într-o continuitate a activităţii profesorului Maurice Daumas, decedat în 1984 – unul din fondatorii primului program de „DEA – Diplôme d’Études Approfondies” de Istorie a Tehnicilor (creat în colaborare de către CNAM, EHESS şi Université Paris IV Sorbonne) şi responsabilul acestui program în cadrul CNAM.

La „Université Paris XI Sorbonne”, profesorul Alexandru Herlea dobândeşte în 1993 diploma de Habilitation à diriger les recherches en sciences, care îi conferă dreptul de a conduce doctorate, iar în 1995 Domnia Sa devine, prin concurs, profesor universitar titular de istorie a tehnicilor la „Université de Technologie de Belfort-MontbéliardUTBM”, una din cele trei  universităţi de tehnologie din Franţa. Complementar, este profesor invitat pentru o perioadă la „Michigan Technological University” din Statele Unite; la Universitatea din Bucureşti va avea pentru scurt timp, în 1994, o poziţie de profesor asociat şi apoi de consilier pe lângă rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti în perioada 1998-2001. Tot în spaţiul românesc, Alexandru Herlea devine profesor onorific al „Universităţii Transilvania din Braşov” în 2003, şi doctor Honoris Causa al acesteia, în 2005.

La UTBM, Domnia Sa accede şi la poziţia de membru în Comitetul de conducere al instituţiei, odată ca director al Departamentului Umanistică (1995-1997), apoi ca director al Departamentului de Relaţii Internaţionale (2001-2009), când contribuie la consolidarea relaţiilor francofone cu universităţi din ţara noastră. În 2011 se pensionează, menţinându-şi activitatea ca profesor emerit şi continuând să conducă doctorate. În 2015 este ales membru al consiliului ştiinţific al „Centre international de formation européenneCIFE” din Nisa.

Acest parcurs, jalonat de mari instituţii universitare de pe ambele maluri ale Atlanticului, cuprinde totodată participarea la peste 100 de congrese internaţionale şi susţinerea unui mare număr de conferinţe în universităţi şi centre de cercetare din Europa şi Statele Unite, îmbogăţindu-i palmaresul profesional cu calitatea de membru al mai multor societăţi savante din diferite ţări, adesea în poziţii de răspundere.

Dintre acestea mentionez: 1) „LAcadémie Internationale d’Histoire des Sciences – AIHS”, unde Alexandru Herlea este membru titular din 2005, după o perioadă de şase ani ca membru corespondent; dupa prof. Petre Sergescu (vice-preşedinte şi secrétaire perpétuel al AIHS), al doilea român (astăzi singurul)  membru al acestei prestigioase instituţii; 2) „The International Committee for the History of Technology – ICOHTEC”, al cărui membru a fost începând cu 1981, succedând profesorului Maurice Daumas şi căruia i-a fost preşedinte între 2001-2005;  3) „Le Comité des Travaux Historiques et Scientifiques – CTHS” din Franţa (cunoscuta instituţie a Ministerului Învăţământului Superior, afiliată azi  renumitei „École Nationale des Chartres”, specializată în ştiinţele fundamentale ale istoriei, unde este ales în 1986, devenind unul dintre cei mai tineri membri ai acesteia); 4) „La Société Française d’Histoire des Sciences et des Techniques”, în Biroul căreia a fost timp de 10 ani; 5) „Society for the History of TechnologySHOT, din Statele Unite (în a cărui Advisory Council a fost membru) ; 6) „Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii”, din cadrul Academiei Române. 7) „Academia Oamenilor de Ştiinţă din România”, al cărui membru de onoare a devenit anul acesta.

În acelaşi timp, Domnia Sa este autor, editor şi co-autor a 10 cărţi şi a peste 50 de articole ştiinţifice, dedicate ştiinţei, tehnicii şi inventicii, apărute în volume colective, enciclopedii sau reviste de specialitate din Franţa, Anglia, Belgia, Germania, Italia, Statele Unite, Austria, Spania, România. Remarcabilă este contribuţia adusă la tratatul – de referinţă internaţională –  „Histoire générale des techniques”, lucrare în cinci volume publicată la Presse Universitaire Française (PUF) între 1962 şi 1978, sub coordonarea profesorului Maurice Daumas. Mai amintesc titlurile: „Les Moteurs”, publicată tot la PUF, în 1985; „Science-Technology Relationships” (San Francisco Press, San Francisco, 1993); „L’énergie solaire en France” (CTHS, Paris, 1995).

Format la şcoala fondatorilor istoriei tehnicii în Franţa (profesorii Maurice Daumas şi Bertrand Gilles), Alexandru Herlea, realizează cercetările în domeniu într-o abordare sistemică, holistică, străduindu-se să integreze în analiza schimbării tehnicilor diferitele aspecte de ordin ştiinţific, tehnic, economic, politic, social, precum şi cele ce ţin de mentalităţi şi ideologii, acordând o importanţă deosebită aspectelor ştiinţifice şi tehnice, rezultată, inerent, din background-ul său.

Pentru el – ca şi pentru ceilalţi reprezentanţi ai noii discipline academice care a devenit istoria tehnicii în anii ’70 – o  adevărată istorie a tehnicii nu se rezumă la o istorie tehnică a tehnicii, la o istorie internă, altfel spus la o genealogie a tehnicii, şi cu atât mai puţin la un dicţionar al invenţiilor şi inovaţiilor sau al inventatorilor şi realizatorilor industriali. Această disciplină nu se rezumă nici la o istorie economică, socială sau politică a tehnicii, ci are în vedere toate aceste aspecte, pe care îşi propune să le integreze, analizând interdependenţa lor şi consecinţele acesteia. Bertrand Gilles afirma de altfel, că istoria tehnicii este o istorie globală înlănţuită de lumea materială.

Direcţiile de activitate ale profesorului Herlea vizează, în principal, studiile şi cercetările în istoria tehnicii, dar şi aspecte legate de bănci de date, muzeologie, pedagogie, precum şi integrarea europeană – un aspect asupra căruia voi reveni.

Astfel, în domeniul istoriei tehnicii, Alexandru Herlea a abordat istoria: 1) maşinilor termice, în special a motoarelor cu combustie internă; 2) cea a relaţiilor dintre ştiinţă şi tehnică; 3) a maşinilor unelte în Franţa, cu o perspectivă asupra întreprinderilor; 4) a unor aspecte din domeniul aviaţiei; 5) a unor laboratoare de cercetare industrială; 6) a transferului de tehnologie, ş.a.

Dedicat domeniului său fundamental, profesorul Alexandru Herlea pledează în favoarea unei cunoaşteri aprofundate a istoriei tehnicii, domeniu care, în România, nu este încă recunoscut ca o disciplină de sine stătătoare şi nu beneficiază de un statut academic bine definit.

Or, sublinează profesorul Herlea: „istoria tehnicilor contribuie substanţial la îmbunătăţirea procesului cunoaşterii şi prezintă şi alte avantaje: dezvoltă spiritul inventiv şi inovator, susţine demersul prospectiv, jucând un rol important în previziunea tehnologică, atât de necesară într-o lume în schimbare accelerată”.

Azi – într-o perioadă a hiper-conectării prin internet şi a serviciilor virtuale prin aplicaţii informatice, cu impact profund asupra societăţilor contemporane, atât în termeni politici, cât şi economici şi culturali – un asemenea domeniu de studiu se impune. Profesorul Alexandru Herlea susţine extinderea, în România, a acestui capitol din sfera academică, iar comunicarea intitulată Câteva consideraţii privind realizarea unei Istorii a Tehnicii romaneşti, prezentată în cadrul CRIFST, la Academia Română, în octombrie 2015, este în acest sens revelatoare.

Omului de ştiinţă i se adaugă omul politic. Alexandru Herlea şi-a asumat o veritabilă misiune europeană, cu o convingere neînfrântă de niciunul din obstacolele ce i-au stat în cale. Ea este bine înrădăcinată, împărtăşită de părinţii săi şi de alţi membri ai familiei, venind din atmosfera în care a crescut şi s-a format. A fost sensibilizat de spiritul pacifist european al lui Viorel Tilea, dar şi de iniţiativele de integrare a Micii Antante propuse de Iuliu Maniu. Acest ataşament faţă de ideea unităţii europene s-a consolidat prin legăturile şi prieteniile întreţinute în exil, precum cea cu Nicolae Penescu, şeful PNŢ-ului în exil, prieten cu tatăl său, pe lângă care şi-a făcut ucenicia politică şi care l-a introdus la Paris în Mişcarea Europeană; sau cea cu George Ciorănescu, eseist şi jurnalist al Europei Libere, figură vie a diasporei româneşti şi preşedinte al Grupului Naţional Român din Mişcarea Europeană.

Încă dinainte de 1989 Alexandru Herlea a fost membru al „Partidului Naţional ŢărănescPNŢ” din afara ţării, şi vicepreşedinte al filialei franceze a „Uniunii Mondiale a Românilor LiberiUMRL”, organizaţie creată de Ion Raţiu în anii ’80 pentru a coagula într-o voce şi într-o acţiune comună românitatea din exil. După Revoluţie, începând cu anul 1990, Domnia Sa a devenit membru al conducerii PNŢ-CD, iar între 1990 şi 1994 a fost preşedinte al asociaţiei „Action pour la Démocratie en RoumanieADER”, filială în Franţa a PNŢ-CD. În această ultimă calitate a organizat, în februarie 1990, prima vizită în străinătate, la Paris, a preşedintelui PNŢ-CD, Corneliu Coposu.

Cea mai proeminentă poziţie politică a Domniei Sale a fost cea de ministru al Integrării Europene în Guvernul României, deţinută între 11 decembrie 1996 şi 22 decembrie 1999, după preluarea „Departamentului Integrării EuropeneDIE”, în contextul guvernării „Convenţiei Democrate – CD”, care câştigase alegerile din noiembrie 1996.

Profesorul şi ministrul Herlea a ţinut să impună o atitudine transpartinică constructivă, singura acceptabilă în faţa unui obiectiv de importanţă strategică, asumat de toate partidele politice româneşti prin „Declaraţia de la Snagov” din 1995: cel de aderare la „Uniunea Europeană – UE”. În ciuda unei serii de dificultăţi, „Departamentul Integrării Europene – DIE” a avut, în acei ani, o contribuţie esenţială la definirea strategiei de integrare şi la transpunerea în viaţă a măsurilor necesare pregătirii ţării noastre pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE.

Acţiunea Domniei Sale a fost dublă, ţinând cont atât de aspectele tehnice ale procesului, cât şi de cele politico-diplomatice. Din punct de vedere tehnic, DIE trebuia să asigure dialogul dintre Guvern şi instituţiile europene, să coordoneze armonizarea legislativă şi construcţia instituţională aferentă integrării, să aibă iniţiative legislative, să pregătească documentele strategice necesare, şi să-şi asume responsabilitatea gestionării asistenţei financiare externe nerambursabile.

Documentele Strategice ale Integrării, precum „Programul Naţional de Absorbţie al Acquis-ului Comunitar”, apărut la sfarşitul anului 1997, şi  „Programul Naţional de Aderare a României la UE – PNAR” – elaborat în 1998, pe baza „Parteneriatului de Aderare”, semnat în luna martie a aceluiaşi an –, au fost elaborate de către DIE, sub directa coordonare şi supraveghere a ministrului. PNAR-ul a demonstrat capacitatea administraţiei româneşti de planificare strategică şi financiară în raport cu exigenţele integrării europene şi din acest punct de vedere a contribuit la evolutia relaţiilor cu UE. DIE a colaborat substanţial şi la elaborarea altor documente strategice precum: „Planul Naţional de Dezvoltare – PND” şi „Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă”.

Dar, semnarea „Parteneriatului de Aderare” a oferit nu numai o dinamică nouă procesului elaborării documentelor strategice ale integrării, început în 1997, ci a generat şi apariţia unor noi instituţii, în creara cărora DIE a jucat un rol de prim-plan. Printre acestea se numără: „Institutul European” (iniţiat de Alexandru Herlea, şi căruia i-a urmărit îndeaproape evoluţia), „Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională” sau „Fondul Naţional de Preaderare”.

Pe plan politico-diplomatic, ministrul Integrării Europene a avut o serie de iniţiative şi succese în eforturile făcute pentru menţinerea României alături de celelalte ţări candidate în procesul de lărgire a UE. Creştin-democrat, responsabil cu relaţiile internaţionale ale PNŢ-CD, pe care îl reprezenta la reuniunile „Partidul Popular EuropeanPPE”, principalul grup politic din „Parlamentul European – PE”, Domnia Sa a utilizat bunele relaţii pe care le întreţinea în acest cadru.

Riscul de a vedea România exclusă (alături de Bulgaria) din rândul statelor cu care UE începea negocierile (aşa cum se preconiza iniţial în „Agenda 2000”, după Consiliul European de la Amsterdam, din iunie 1997) a fost îndepărtat odată ce s-a putut obţine la congresul PPE de la Toulouse, din noiembrie 1997, – la care participa Alexandru Herlea – solidaritatea Popularilor europeni cu obiectivele româneşti. La acest congres s-a luat hotărârea ca toate ţările candidate să rămână în procesul de aderare, unele începând negocierile iar altele – printre care România –, să beneficieze de un ajutor mărit pentru a putea satisface condiţiile de începere a negocierilor. „Consiliul European de la Luxemburg”, din decembrie 1997 – la care ministrul Herlea l-a însoţit pe Preşedintele Emil Constantinescu – a adoptat această strategie. Şase state din cele douăsprezece au început negocierile, iar celelalte şase, printre care şi România, urmau să-şi continue pregătirea pentru deschiderea acestora, cu speranţa că o hotărâre pozitivă se va lua la summit-ul, de peste doi ani, de la Helsinki.

În această perspectivă, Alexandru Herlea a luptat pentru definirea criteriului politic drept prioritar în începerea procesului de aderare; acest lucru avantaja România, foarte deficitară la nivelul celorlalte trei criterii. O altă iniţiativă a ministrului român al Integrării Europene a fost invitarea la Bucureşti a omologilor săi din toate celelalte 11 ţări candidate, pentru a defini şi a-şi afirma solidaritatea; aceasta avantaja în special ţările rămase în urmă, precum ţara noastră. După întâlnirea iniţială de la Bucureşti, din decembrie 1998, aceste întâlniri au continuat la Bratislava, în noiembrie 1999, şi la Vilnius, în noiembrie 2000.

Ministrul Herlea a luat iniţiativa organizării, la Bucureşti, a altor două reuniuni ale creştin-democraţilor europeni: cea a conducerii grupului PPE din Parlamentul European, în iunie 1998, şi – în noiembrie 1999 – prima reuniune într-o ţară fostă comunistă a Comitetului Executiv al Internaţionalei Democrat-Creştine – IDC, al cărei vice-preşedinte fusese ales cu un an înainte.

Aceste demersuri, coroborate cu cele ale preşedintelui României, Emil Constantinescu, şi cu ale ministrului Afacerilor Externe,  vor da credibilitate României în certificarea voinţei de integrare şi de apartenenţă la spaţiul european şi atlantic. Hotărârea deschiderii negocierilor cu ţările candidate care nu se aflau în acest proces – printre care se afla şi România – s-a luat la Helsinki, în 10 decembrie 1999, unde ministrul integrării europene a fost prezent alături de Preşedintele României. Alexandru Herlea a avut o contribuţie importantă în luarea aceastei decizii care a deschis drumul european al României.

După transferul sarcinilor „Departamentului Integrării Europene” la „Ministerul Afacerilor Externe”, în decembrie 1999, profesorul Alexandru Herlea a fost numit ambasador, Şef al „Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană”, poziţie în care va rămâne până în martie 2001, reprezentând România cu competenţă şi demnitate. Cu prilejul plecării de la Bruxelles, „Fundaţia Konrad Adenauer” a oferit o recepţie de rămas-bun în onoarea sa, la care au participat numeroase personalităţi dintre cele mai reprezentative din conducerea Popularilor Europeni : Wilfried Martens, Hans-Gert Pöttering, Jacques Santer, Wim van Veltzen şi alţii.

Activitatea politică a fostului ministru a continuat şi după ce a revenit în Franţa, la catedra sa de la UTBM.  Din 2002 până în 2009, Alexandru Herlea este membru al Comitetului Executiv al „Internaţionalei Democrat-Creştine – IDC” responsabil cu ţările din Europa Centrală şi de Est. A fost numit în această funcţie, nou creată pentru Domnia Sa, după ce demisionat din poziţia de vicepreşedinte al IDC – deţinută timp de două legislaturi – când PNŢ-CD, pe care îl reprezenta, nu a mai intrat în Parlament.

Deschiderea către societate, valorizarea potenţialului civic, lupta pentru bunul mers al Cetăţii sunt vădite şi în alte angajamente şi activităţi ale profesorului Herlea. În 1991, a pus bazele asociaţiei „Solidarité Universitaire France-Roumanie – SUFR”, asumând rolul de secretar general, preşedinte fiind prietenul său, profesorul şi ministrul francez Bernard Debré.

Din 2006, Alexandru Herlea a devenit expert străin al „Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior – ARACIS”. Cinci ani mai târziu, în 2011, va fi ales preşedinte al Casei Româneşti, „La Maison Roumaine” din Paris, asociaţie creată în 1982 ca centru cultural şi intelectual independent, foyer prestigios al diasporei francofone, preluând moştenirea prezenţei culturale româneşti pe malurile Senei. Sub preşedinţia sa, în 2012, asociaţia va fi recunoscută în Franţa ca „société savante”.

Aceste demnităţi oficiale îi vor oferi lui Alexandru Herlea nu doar vizibilitate în spaţiul public european şi românesc, ci şi o voce importantă pe scena politică, o voce critică, asumată obiectiv, şi exprimată deschis, intransigent şi demn în intervenţiile avute în presa şi televiziunile din Europa, în special din Franţa şi România, dar şi în cadrul unor importante reuniuni politice naţionale şi internaţionale.

Parcursul academic şi cel politic i-au adus o serie de distincţii oficiale printre care, în România, „Serviciul Credincios” în rang de mare ofiţer; în Franţa, „La Légion d’Honneur” în rang de comandor, alături de „Les Palmes Académiques” în rang de cavaler şi medalia de argint a „Société d’Encouragement au Progrès”; în Belgia, „Mérite de l’Invention” în rang de cavaler, iar în Germania premiul „Soziale Marktwirtschaft”, oferit de Fundaţia Konrad-Adenauer, a cărei activitate în România a început, de altfel, la invitaţia ministrului Alexandru Herlea.

 

Onorată asistenţă,

Am încercat să ilustrez doar o parte din impresionanta activitate a profesorului şi ministrului Alexandru I. Herlea. Acordarea titlului profesoral Honoris Causa, este, după cum spuneam, o deplin meritată recunoaştere şi totodată o declaraţie în favoarea continuării unei fructuoase colaborări a Domniei Sale cu universitatea noastră.

Adaug la cele de mai sus sprijinul pe care Universitatea noastră l-a primit şi de care s-a bucurat constant din partea Domniei Sale de-a lungul timpului. E un aspect vital, cu importanţă şi semnificaţie în sine, deoarece Alexandru I. Herlea rămâne o personalitate a cărei reputaţie acţionează ca un garant; şi, nu în ultimul rând, este vorba de implicarea Domniei Sale, cu devotament şi generozitate, în comunitatea noastră academică. Acceptând invitaţia noastră de a ni se alătura, Domnia Sa onorează totodată Clujul universitar.

Îl asigurăm de întreaga noastră consideraţie, admiraţie şi gratitudine. Sunt cele meritate de un spirit generos, demn şi nobil.

 

Vivat, Crescat, Floreat !

Etichete: , , , , ,

2 răspunsuri to “Radu Albu-Comănescu: Laudatio la Ceremonia de decernare a titlului de Profesor Honoris Causa domnului Alexandru Herlea”

  1. Romania şi Uniunea Europeană: identitate şi valori | Alexandru HERLEA Says:

    […] « Radu Albu-Comănescu: Laudatio la Ceremonia de decernare a titlului de Profesor Honoris Causa domnul… […]

    Apreciază

  2. Alexandru Herlea la UBB Cluj: Ceremonia de acordare a titlului de Profesor Honoris Causa | Alexandru HERLEA Says:

    […] (min. 06:00- min. 30:00): Lect. univ. dr. Radu Albu Comănescu (transcriere aici) PRELEGERE (discurs de recepţie) (min. 34:00-min. 80:00) Alexandru Herlea: România şi Uniunea […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: