În această vară au avut loc în România o serie de evenimente care ilustrează starea naţiunii, cruda realitate a societăţii româneşti. În ordine cronologică mă voi referi la câteva:
1) Acordarea la Bucureşti, de către Guvern, a unui teren pentru construcţia, cu finanţări din exterior, în principal din Turcia, a unei moschei, se pare, cea mai mare din Europa. Şi aceasta cu toate că numărul cetăţenilor aparţinând religiei musulmane este extrem de limitat. Argumentele utilizate pentru obţinerea terenului şi a autorizaţiei de construire ridică semne de întrebare; nu este probabil întâmplător că Primul Ministru, Victor Ponta, s-a operat recent la Istanbul.
2) Lipsa de importanţă acordată de către autorităţile de la Bucureşti marşului unirii (Marşul lui Ştefan cel Mare) organizat, de către «Tinerii Moldovei » şi « Platforma civică Acţiunea 2012 », după manifestaţia de la Chişinău, din 5 iulie, în favoarea reunificării Basarabiei cu Patria Mamă. Ignorarea problematicii reunificării şi susţinerea timorată a românilor din jurul graniţelor (Ucraina, Serbia, etc.) caracterizează din nefericire atitudinea Palatelor Cotroceni şi Victoria.
3) Condamnarea în primă instanţă a torţionarului Vişinescu, vinovat de crime contra umanităţii, în paralel cu sărbătorirea de către SRI a generalului Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii. Timp de un sfert de secol, de la căderea comunismului şi până astăzi, Vişinescu a beneficiat, ca toţi criminalii de categoria lui, de pensii de cel puţin de 10 ori mai mari decât cele ale victimelor sale. Acest simulacru de justiţie n-a făcut decât să pună în evidenţă cinismul, aroganţa şi lipsa celei mai elementare moralităţi care continuă să domine în România. Condamnarea mizerabilei unelte Vişinescu ar fi desigur un fapt pozitiv, dacă ea nu ar fi, aşa cum de fapt este, parte a strategiei de protejare a adevăraţilor responsabili de crimele comuniste: cei aflaţi la nivele superioare de decizie, cei care le-au conceput şi care au executat cu servilism şi abnegaţie instrucţiunile primite de la Moscova. Sigur că trebuie condamnat un Vişinescu şi cei de teapa lui, dar trebuiau condamnaţi în primul rând un Brucan, un Iliescu şi numeroşii înalţi demnitari şi ofiţeri acoperiţi. Apariţia descendenţilor acestora ca vajnici luptători pentru libertate şi democraţie, ocupând tot felul de funcţii şi responsabilităţi, de la Prim Ministru la Preşedinte al comisiei de studiu şi condamnare a comunismului, constituie o sfidare şi apare ca totală lipsă de decenţă.
4) Controversata lege nr. 217/2015 care se vrea contra extremismelor, promulgată deja de preşedintele Klaus Johannis, încriminează pe bună dreptate fascismul, rasismul, xenofobia, antisemitismul, dar uită de comunism. Ori, acesta este tot atât de criminal ca şi nazismul şi trebuie tratat ca atare. În anii comunismului erau acuzaţi de fascism toţi marii democraţi români întemniţaţi şi asasinaţi în închisori, începând cu Maniu, Mihalache, Brătienii. Această lege, al cărui nivel juridic lasă de dorit, recunoaşte ca valabile toate deciziile judecătoreşti din anii comunismului, care nu au fost explicit abrogate, introducând în plus şi recunoaşterea vinovăţiei unei persoane dacă ea a fost condamnată definitiv nu numai de o instanţă judecătorească ci şi prin orice altă hotărâre. « Prin persoana vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească romană sau străină, sau prin orice hotărâre recunoscută în România »
5) Dizgrația în care a căzut nepotul Regelui Mihai, Nicholas Medforth-Mills, eliminat de către Rege (aflat de mult sub controlul ginerelui Radu Duda) din linia moştenitorilor la Tron, este ultimul eveniment la ordinea zilei. Un trist show care lezează evident imaginea Ţării – şi aşa total degradată. Comunicatul de presă al Casei Regale a fost de un nivel surprinzător de scăzut. Această dizgraţie constituie o probă în plus a felului în care fosta nomenclatură şi Securitatea, astăzi SRI, controlează şi manipulează totul, inclusiv familia regală.
La cele evocate mai sus pot fi adăugate multe altele precum: noua salarizare a demnitarilor, cacofonia declanşată de noul cod fiscal, legea electorală care face ca românii din diaspora să rămână în continuare nereprezentaţi în Parlament, profilul celor numiţi în funcţii de înaltă responsabilitate, etc. etc. Privind acest tablou, trebuie să constatăm că împlinirea speranţelor de schimbări rapide şi radicale nu este de actualitate; puterea reală continuă să fie în aceleaşi mâini, ale serviciilor şi ale fostei nomenclaturi şi descendenţilor ei. O singură dar importantă rază de lumină: Românii sunt ieşiţi de sub cizma rusească, sunt liberi şi-şi pot alege viitorul. Ar fi bine să se inspire din exemplul Poloniei.
_________________________
La réalité roumaine – été 2015
Cet été la Roumanie a connu une série d’événements qui illustre l’état de la Nation, la crue réalité de la société roumaine. En ordre chronologique je vais m’arrêter sur quelque uns :
1) La mise à disposition à Bucarest, par le Gouvernement, d’un terrain pour la construction, avec des financements venant de l’étranger, principalement de Turquie, d’une mosquée, parait-il la plus grande d’Europe. Et ceci bien que le nombre de citoyens de religion musulmane soit extrêmement limité. Les arguments utilisés pour l’obtention du terrain et de l’autorisation de construction soulèvent quelques signes d’interrogation ; le fait que le Premier Ministre, Victor Ponta, se soit fait opérer récemment à Istanbul, n’est probablement pas un hasard.
2) L’importance réduite accordée par les autorités de Bucarest à la marche pour l’union (la marche d’Etienne le Grand) organisée par les « Jeunes Moldaves » et la « Plateforme civique Action 2012 », après la manifestation, du 5 juillet, à Chisinau en faveur de la réunification de la Bessarabie avec la Mère Patrie. Le manque de prise en compte de la problématique de la réunification et le support frileux apporté aux roumains vivant à l’extérieur des frontières actuelles (Ukraine, Serbie, etc.) caractérisent malheureusement le comportement des Palais de Cotroceni (palais du Président) et celui de Victoriei (palais du PM).
3) La condamnation en première instance du tortionnaire Visinescu, accusé de crimes contre l’humanité, en même temps avec la célébration par le SRI (le service d’information) du général Iulian Vlad, ancien chef de la Securitate. Pendant un quart de siècle, depuis la chute du communisme et jusqu’à nos jours, Visinescu a bénéficié, comme tous les criminels de sa catégorie, d’une retraite au moins 10 fois supérieure à celles de ses victimes. Ce simulacre de justice n’a fait que mettre en évidence le cynisme, l’arrogance et le manque de la plus élémentaire attitude morale qui continue à régner en Roumanie. La condamnation du misérable exécutant Visinescu serait évidemment un fait positif si elle ne faisait pas partie de la stratégie de protection des véritables responsables des crimes communistes : ceux qui se sont trouvés aux niveaux supérieurs de décision, ceux qui ont conçu et qui ont exécuté avec servilité et abnégation les ordres de Moscou. Bien sûr que Visinescu et ceux de sa trempe doivent être condamnés, mais il s’agit avant tout de condamner un Brucan, un Iliescu et les nombreux hauts dignitaires et officiers de la police politique. L’apparition des descendants de ceux-ci en tant que vaillants défenseurs de la liberté et de la démocratie, tout en occupant des fonctions et responsabilités, du Premier Ministre au Président de la Commission d’étude et de condamnation du communisme, constitue un affront et un manque total de décence.
4) La loi controversée nr. 217/2015 qui se veut contre les extrémismes, promulguée déjà par le Président Klaus Johannis, incrimine à juste titre le fascisme, le racisme, la xénophobie, l’antisémitisme mais oublie le communisme. Or, ce dernier est tout aussi criminel que le nazisme et doit être condamné en conséquence. Pendant les années du communisme, on accusait de fascisme tous les grands démocrates roumains, emprisonnés et assassinés dans les geôles, en commençant par Maniu, Mihalache, les Bratianu. Cette loi, dont le niveau juridique laisse à désirer, reconnait comme valable toutes les décisions de justice de l’époque communiste qui n’ont pas été explicitement abrogées, en introduisant de surcroit aussi la reconnaissance de la culpabilité d’une personne si elle a été définitivement condamnée pas seulement par une instance judiciaire mais également par toute autre décision. « Par personne fautive d’infractions contre la paix et l’humanité, on entend toute personne condamnée définitivement par une instance judiciaire roumaine ou étrangère, ou par toute autre décision reconnue en Roumanie »
5) La disgrâce qui a frappé le petit fils du Roi Michel, Nicholas Medford-Mills, rayé par le Roi (qui est depuis longtemps sous le contrôle de son gendre Duda) de la lignée des successeurs du Trône, est le dernier évènement à l’ordre du jour. Un triste show qui nuit à l’image du Pays, déjà tellement dégradée. Cette disgrâce démontre d’une manière évidente la toute-puissance de la nomenclature et de la Securitate, aujourd’hui SRI, qui contrôlent et manipulent tout dans le Pays, y compris la famille royale.
A ceux évoqués plus haut doivent être ajoutés beaucoup d’autres faits tels : la nouvelle grille de salaires des dignitaires, la cacophonie déclenchée par le nouveau code fiscal, la loi électorale qui fait que les roumains de la diaspora soient sous-représentés au Parlement, le profil de ceux promus dans des fonctions de haute responsabilité, etc., etc. En regardant ce tableau, force est de constater que la réalisation des espoirs de changements rapides et radicaux n’est pas d’actualité ; le pouvoir réel continue de se trouver dans les mêmes mains, celles des services et de l’ancienne nomenclature et leurs descendants. Un seul rayon de lumière, mais de taille : Les Roumains ne sont plus sous la botte soviétique, ils sont désormais libres de choisir leur avenir. Il serait temps de prendre un peu l’exemple sur la Pologne.
Etichete: condamnare Vişinescu, dezmoştenirea prinţului Nicolae, evenimente vara 2015, Legea Antilegionară, Marşul Unirii 2015, megamoschee
Alexandru Herlea 
Lasă un răspuns