Al. Herlea – luări de poziţie 15 – 19 ianuarie 2012
În contextul dramaticei crize în care se zbate lumea de astăzi, care nu este numai o criză financiară şi economică, ci o adevărată criză de sistem, România se află într-o situaţie deosebit de dificilă. Manifestaţiile populare din ianuarie 2012 sunt revelatoare. Această criză este accentuată, în Ţară, de lipsa unei adevărate alternative politice. PNŢCD, care ar fi putut reprezenta o astfel de alternativă, a fost eliminat de pe scena politică de către cei ce deţin, din decembrie 1989 şi până astăzi, adevărata putere: Securitatea şi fosta nomenclatură. Procesele ce se desfăşoară din august 2008, de când P. Miluţ a fost înlocuit la conducerea partidului de R. Sârbu, care sunt astăzi în număr de peste 10, vorbesc de la sine. Şi nu numai de starea în care se află PNŢCD, ci şi de cea a Justiţiei româneşti, supusă puterii politice. În acest context redau în continuare câteva din luările mele de poziţie, în cadrul PNŢCD, ocazionate de ultimele hotărâri judecătoreşti pronunţate în procesele dintre ramurile partidului şi de manifestaţiile de stradă din ianuarie 2012. Precizez că ele se situează pe linia de la care nu m-am abătut niciodată; am demisionat din conducerea partidului în decembrie 2009, când s-a semnat la Timişoara pactul cu PSD şi am refuzat să intru în echipă Ciorbea în iunie 2010, rămânând un simplu membru al partidului.
1) Privitor la diferitele ramuri ale PNŢCD :
PNŢCD Ciorbea este singura ramură care mai poate încă (dacă mai poate, pentru că nu este evident acest lucru) să pretindă că este continuatorul PNŢ istoric. PNŢCD Pavelescu-Milut nu există decât formal şi nu are absolut nimic în comun cu PNŢ şi cu valorile lui. Nu este decât o grupare de jalnici sforari, care fac perfect jocul (manipulaţi fiind) celor ce deţin adevărata putere după ‘89, Securitatea. Numai ignorându-i şi neintrând în jocul lor şi numai dacă vom fi capabili să definim strategii corespunzătoare vom putea spera să revenim pe scena politică. Orice formă de alianţă fie cu PDL & co., fie cu USL şi acoliţii lor nu va avea alt final decât dispariţia PNŢCD, murdărit şi acoperit de ruşine.
Nu apelaţiunea de PNŢCD este esenţială, ci oamenii şi valorile pe care aceştia vor să le promoveze. Am insistat, de ani de zile, asupra acestui aspect. Focalizarea, fără discernământ, pe denumire, este ca arborele care te împiedică vezi pădurea. Repet încă o dată: PNŢCD Milut-Pavelescu nu este PNŢCD, chiar dacă instanţa le dă câştig de cauză. Le urez drum bun la PDL – UNPR;se duc acolo unde le este locul.
2) Privitor la colaborarea dintre PNŢCD PDL, sub pretextul apartenenţei la aceeaşi familie PPE şi al câştigării proceselor cu aripa PNŢCD Miluţ-Pavelescu : Sper ca manifestaţiile ce se desfăşoară astăzi să determine conducerea PNŢCD să renunţe la proiectul unei noi deplasări la Cotroceni, hotărâre luată la ultimul CNC din 11/01/2012. O spun ca unul care demisionat din BNC când s-a semnat pactul cu PSD, în 2009. Este inadmisibil ca, după toate eşecurile ridiculizările la care fost supusă conducerea PNŢCD, aceasta să persiste în aceleaşi greşeli. Apare tot clar că singura ambiţie a PNŢCD-ului se rezumă la ocuparea unor strapontine în diferite consilii locale sau municipale, eventual a unor fotolii parlamentare sau avantaje materiale. Această atitudine este inacceptabilă – nu pentru astfel de meschinării au murit martirii partidului. Cum am mai scris, nu este moralmente admisibil ca PNŢCD să fie folosit în felul acesta. Cei care pretind că prin acceptarea compromisurilor doresc să împiedice dispariţia partidului, fie sunt de rea credinţă, fie nu înţeleg nimic. Singura posibilitate ca PNŢCD să revină pe scena politică şi să servească România este să găsească în interiorul său suficientă putere care să-i permită a acţiona total independent. Dacă acest deziderat nu mai poate fi atins (ipoteză foarte probabilă), cei care doresc cu orice preţ să rămână activi în viaţa publică, ceea ce pot nu numai înţelege, dar şi aprecia, trebuie să-şi găsească, dacă sunt oneşti, alte cadre de acţiune. Trebuie lăsat PNŢCD în gloria lui istorică: partidul României Mari, partidul dreptăţii sociale, partidul luptei împotriva tuturor dictaturilor.
3) Privitor la poziţionarea PNŢCD în legătură cu recentele manifestaţii populare: Senatul are dreptate când cere conducerii să se pronunţe. Aceasta ar fi trebuit, de altfel, să ia iniţiativă şi să nu aştepte recomandări. Recentele evenimente constituie o perfectă ocazie pentru PNŢCD de a denunţa catastrofala gestionare a ţării. O critică raţională, obiectivă, care să se distingă de critica partizană şi pasională a PSD. Şi, desigur, propuse soluţii, în măsura în care PNŢCD le are. Ce bine ar fi fost să existe soluţii argumentate, deja elaborate de Departamentele de Studii, în domeniul medical, spre exemplu! Asta înseamnă să faci politică, şi nu jalnicele încercări de a încheia alianţe compromiţătoare !
Cei pe care PNŢCD trebuie să-i sprijine sunt cei care protestează împotriva tuturor partidelor reprezentate astăzi în Parlament. Nu trebuie să susţină înlocuirea lui Băsescu cu Ponta sau Antonescu, ci o schimbare de substanţă în viaţa politică românească. O reală revizuire a sinistrelor şi jalnicelor moravuri politice de pe cheiurile Dâmboviţei. Am afirmat că nu trebuie înlocuit dracul cu tatăl său sau cu reprezentantul acestuia. Este adevărat că PNŢCD încheiat un inacceptabil acord cu Asociaţia 21 Decembrie (care trebuie denunţat) şi a fost foarte aproape de încheia un ruşinos acord cu Băsescu. Conducerea trebuie să fie atentă să nu cadă acum în cealaltă extremă şi să susţină USL. Asta ne-ar mai trebui ! În privinţa revoluţionarilor, tot respectul şi admiraţia pentru cei care au ieşit în stradă pentru recâştigarea libertăţii şi demnităţii, ei sunt însă minoritari printre cei ce se intitulează „revoluţionari”. Majoritatea „revoluţionarilor” sunt securişti şi unelte de-ale lor, trimişi în stradă cu misiune. Schimbările din decembrie ‘89 nu s-au datorat unei adevărate revoluţii, ci sunt rezultatul strategiilor definite şi transpuse în viaţă de KGB şi de Securitatea pro-moscovită. Asta şi explică dramatica situaţie politică , de astăzi, din Ţară. Adevărata dramă constă în faptul că nu există alternativă valabilă, imediată, la actuala putere. Noi ar trebui fim capabili o construim.
Majoritatea celor care profită de legea recunoştinţei (de subvenţii avantaje) sunt cei cu legături cu deţinătorii puterii de după ‘89, adică Securitatea ; formează clientela acestora. Dacă câţiva autentici revoluţionari se găsesc printre ei este un pur accident; ei beneficiază numai de o lege făcută pentru alţii. Dacă ar fi fost altfel, cu totul altul era tratamentul de care s-ar fi bucurat foştii deţinuţi politici, – ca să-i pomenesc numai pe ei şi nu şi pe toţi ceilalţi persecutaţi şi deposedaţi de regimul comunist. Faptul că „revoluţionarii” au fost cei care au ieşit primii să protesteze şi formează (după spusele d-voastră) nucleul demonstraţiilor de astăzi poate trezească bănuieli privind rolul lor ca susţinători ai PSD. Pentru că este evident că USL încearcă să profite de justificata revoltă a poporului român faţă de situaţia din Ţară şi de felul cum este ea guvernată de cei ce se află astăzi la putere.
4) Privitor la susţinerea USL la viitoarele alegeri: Aşa s-a gândit şi în 2004 când, pentru a da o gură de aer democraţiei, marea prioritate era împiedicarea lui Năstase de a deveni preşedinte. De aceea a fost ales Băsescu, cu care ne-am fript. Dorim să ne mai frigem odată? Şi de data asta nu mai avem scuze că nu ştim pe cine aducem la putere. Nu facem însă nici un serviciu ţării schimbând ciuma cu holera. Această rocadă nu va aduce nici o schimbare, dimpotrivă, va înfunda şi mai adânc România în dezastru. Susţinerea USL de către PNŢCD nu va face decât să întărească percepţia că în România nu există alternativă şi că suntem obligaţi să alegem între două rele. Puterea uzează, şi de aceea răul mai mic este perceput ca cel încarnat de opoziţie.
Sunt împotriva oricărui fel de alianţe cu PSD; nu trebuie, sub pretextul imperativului înlăturării PDL, să ne aliniem cu tată-său! Singura noastră şansă este să ne afirmăm noi pe scena politică şi să încetăm să tot imaginăm strategii care nu sunt decât jalnice cerşetorii şi sforării şi care nu au nimic de-a face nici cu interesul partidului şi cu atât mai puţin cu cel naţional.
5) Privitor la strategia PNŢCD pentru revenirea pe scena politică: Forma juridică este importantă numai în cazul în care principala preocupare a PNŢCD este participarea la alegeri în vederea ocupării unor poziţii administrative. Ori, servirea cetăţii, care este adevărata vocaţie a politicii, se poate face multe alte feluri. Cei care înţeleg cu adevărat să slujească poporul român şi Ţara ar trebui se preocupe în primul rând de găsirea unor soluţii, argumentate tehnic solid, care în diferitele domenii ale vieţii publice, politice, economice, sociale, să aducă răspunsuri credibile. O analiză lucidă şi riguroasă a realităţii este un prealabil inconturnabil, iar popularizarea acestor eforturi o cerinţă tot atât de obligatorie. Transpunerea în viaţă a acestor imperative, care nu poate fi încununată de succes decât printr-o conlucrare strânsă cu societatea civilă, prezintă şi avantajul de a strânge legăturile, atât de indispensabile, cu aceasta. În momentul în care vom fi capabili să beneficiem de suficientă audienţă, ne putem gândi la revenirea bătălia electorală, şi va trebui să revenim. Repet: atâta timp cât ne fixăm ca priorităţi câştigarea proceselor (într-o ţară în care justiţia nu funcţionează) şi participarea cu orice preţ la alegeri (adică acceptarea unor compromisuri compromiţătoare), eşecul este asigurat. Numai o strategie pe termen lung poate fi de succes. Şi termenul lung în politică poate fi calendaristic foarte scurt. Nu aduce anul ce aduce ceasul. Actualele evenimente şi starea de spirit a marii majorităţi a poporului român pledează în sensul celor spuse mai sus. Românii îi pun în acelaşi sac, pe drept cuvânt, pe toţi politicienii, astăzi pe scena publică. Este un moment de excepţie pentru PNŢCD. Trebuie însă să demonstrăm că suntem altfel, că putem să constituim, dacă vom fi capabili să evoluăm corespunzător (progresele trebuie fie uriaşe: atragerea de competenţe şi păstrarea unei linii morale intransigente), o alternativă credibilă .
Alexandru Herlea
Etichete: Alexandru Herlea, luare de poziţie, PNTCD, situaţie PNŢCD, soluţii PNŢCD
Alexandru Herlea 
Lasă un răspuns