Mă adresez tuturor celor de bună credinţă şi în primul rând vouă, membri şi simpatizanţi ai PNŢCD, care continuaţi să credeţi că mai există o cale de salvare a valorilor promovate de către cel mai mare partid al românilor: PNŢ. Pentru aceste valori, pentru apărarea identităţii noastre naţionale, a intereselor României şi ale poporului român s-au jertfit sute de mii, opunându-se ocupantului străin şi uneltelor lui autohtone.
Aceste unelte şi urmaşii lor, prin aplicarea cu profesionalism a unei strategii bine definite deja la căderea zidului Berlinului, continuă să deţină atât puterea economică, cât şi cea politică. Puterea economică – obţinută prin jefuirea Ţării, iar cea politică – prin transformarea fostului PCR în mai multe noi partide, ce se află atât la putere, cât şi în opoziţie, asigurându-şi continuitatea prin alternanţă. Ei nu mai domină astăzi prin teroare, ci prin controlul mijloacelor de comunicare şi prin manipularea opiniei publice, domenii în care excelează. După decembrie ’89 şi-au întărit privilegiile.
În această evoluţie, tot ceea ce reprezenta o potenţială ameninţare pentru cei care deţineau şi deţin puterea trebuia blocat şi anihilat. Ruptura cu trecutul comunist, trâmbiţată formal, trebuia împiedicată cu orice preţ la nivelul persoanelor şi al structurilor. În acest context, PNŢ – care a întruchipat şi afirmat cu cea mai mare autenticitate identitatea naţională şi legitimitatea democratică – a fost principalul adversar care trebuia distrus. Şi el a fost lichidat în mod jalnic: ridiculizat şi târât în derizoriu.
Cauzele sunt multiple: în primul rând, starea naţiunii maturizate în proporţie redusă şi profund afectate de cei 45 de ani de comunism. Viziunea strategică pentru trecerea de la comunism la capitalism, acceptată şi promovată de Occident, care a făcut din liberalismul pur şi dur cadrul teoretic al tranziţiei, a permis fostelor structuri să acapareze puterea economică. Lipsa de scrupule şi profesionalismul acestora, deja evocat, au fost copleşitoare, devastatoare.
Pe plan politic ei au fost tot atât de performanţi. Şi, dacă ne limităm la PNŢCD, distrugerea şi lichidarea acestuia a fost urmărită cu multă tenacitate şi a evoluat în timp. Dacă la începutul anilor ’90 afirmaţia „să nu lăsăm PNŢ-ul să moară” a fost mobilizatoare şi a permis partidului să renască şi să se afirme, zece ani mai târziu aceeaşi afirmaţie a fost întrebuinţată în scopul promovării unor interese personale, al parvenirii. Dacă la început afirmaţia era folosită de cei care doreau să servească partidul şi prin el cetatea, ulterior ea a devenit lozinca celor care, profitând de naivitatea şi buna credinţă a unora, au utilizat partidul în mod indecent, murdar. De altfel, de la bun început, PNŢCD a fost puternic infiltrat la toate nivelurile. Alături de lipsa de experienţă managerială şi naivitatea marii majorităţi a celor de bună credinţă, această infiltrare a jucat un rol important în degringolada partidului. Toate aspectele negative s-au accentuat pe măsura trecerii timpului pentru a domina total în ultimii ani.
Care este situaţia astăzi? Aşa-zisul PNŢCD este divizat în cel puţin două mini-grupuri. Cel cu ştampila, cu o caricatură de impostor ca preşedinte[1], este sluga uneia din cele două fracţiuni ale FSN[2], care, utilizându-l, urmăreşte să-şi construiască un pedigree. Membrii celuilalt grup, unde se mai află o serie de PNŢ-işti de un emoţionant optimism şi o autentică bună credinţă, după ce au fost induşi în eroare, păcăliţi şi folosiţi fără scrupule de diferiţii săi întâi-mergători, se află astăzi fără preşedinte[3]. Acesta s-a integrat în cealaltă fracţiune a FSN[4], cea patronată de Iliescu – Voiculescu. Şi, după câte se pare, conducerea interimară a acestui grup se pregăteşte, într-un elan de pragmatism şi cu hotărârea de a „nu lăsa partidul să moară”, să negocieze cu oricine, cu convingerea că „politica este arta compromisului şi că nici un compromis nu poate fi compromiţător”.
Nu trecerea la alte partide este comportamentul cel mai criticabil – ea se poate justifica prin dorinţa de a acţiona dintr-o poziţie care să permită o implicare concretă şi imediată în viaţa publică. Este însă inadmisibilă utilizarea numelui de PNŢ sau PNŢCD pentru promovarea intereselor personale sau de grup. PNŢCD-ului, trecut dincolo de moartea clinică, hienele continuă să-i dea târcoale şi încearcă să-l murdărească şi după moarte.
De aceea trebuie, în primul rând, să se condamne fără rezerve toate tentativele de utilizare a numelui PNŢ sau PNŢCD. Nimeni nu mai are dreptul astăzi să pretindă că reprezintă sau că ar fi continuatorul PNŢ. Trebuie să existe un minim de decenţă şi un minim de respect pentru martiri. Denunţarea grupării cu ştampila (Pavelescu) este o prioritate, ca şi contestarea oricărei acţiuni de negociere în numele PNŢCD pe care ar putea-o revendica cineva.
În al doilea rând – să se explice clar ce este PNŢ şi care sunt principiile creştin-democraţiei. PNŢ nu a fost un partid de dreapta, ci un partid de centru, ca şi succesorul său, PNŢCD, devenit creştin-democrat (nu creştin şi democrat). Viziunea creştin-democrată este opusă atât socialismului, cât şi liberalismului. Accentuarea inegalităţilor sociale, triumful injustiţiei şi al corupţiei, prăpastia care separă economia reală de cea speculativă, concurenţa fără limite şi raportul inversat între dezvoltarea economică şi cea a fiinţei umane, criza datoriilor, dezastrele ecologice sunt câteva din aspectele cu care se confruntă societatea la nivel mondial şi care afectează în mod deosebit România. Ţara noastră traversează o criză profundă, în principal de ordin moral, care ameninţă identitatea însăşi a poporului român şi ataşamentul său pentru valorile europene. Criza din întreaga lume are un caracter sistemic şi creştin-democraţia este o doctrină care poate contribui la găsirea unor soluţii.
În al treilea rând – să se constituie un grup, o structură care să promoveze valorile creştin-democrate şi principiile PNŢ. El trebuie să afirme fără echivoc că nu are ca scop să participe la competiţia electorală şi că nu va negocia sau colabora cu formaţii politice angajate electoral. Numai această detaşare de orice interes practic imediat poate să-i asigure credibilitate şi independentă. Acest grup ar trebui să fie nucleul în jurul căruia să se coaguleze forţele care să permită naşterea unei reale alternative politice, total diferită de tot ce există astăzi în Ţară. O nouă forţă politică care să servească România şi poporul român şi care să nu fie în slujba propriilor membri.
Acest grup va trebui să se organizeze pentru a monitoriza cu atenţie şi rigoare evoluţiile din Ţară pe toate planurile. Este de dorit ca el să devină din ce în ce mai profesionist, mai eficient şi mai numeros. El trebuie să atragă oameni de valoare nu numai din punct de vedere moral, ci şi profesional, pentru a putea face analize, comentarii şi propuneri concrete. Grupul trebuie să se angajeze în găsirea mijloacelor celor mai eficace pentru crearea unui climat, a unui curent în opinia publică, care să permită în timp formarea alternativei politice de care vorbeam mai sus. Ca exemplu citez popularizarea opţiunii votului alb, pe care legea electorală îl prevede şi care nu este utilizat, fiind practic necunoscut. Votul alb înseamnă refuzul tuturor variantelor propuse în scrutinul electoral şi deci afirmarea necesităţii existenţei unei alte opţiuni.
Repet: PNŢ trebuie lăsat istoriei cu gloria şi contribuţia lui la propăşirea României. Grupul constituit să promoveze valorile creştin-democrate şi principiile PNŢ are vocaţia să devină o adevărată alternativă politică. El se va angaja în lupta electorală în momentul în care va constata, în modul cel mai obiectiv, că beneficiază de suficientă audienţă şi recunoaştere în opinia publică şi că este suficient de puternic pentru a-şi impune punctele de vedere în eventualele alianţe electorale.
Construirea unei reale alternative politice este, după părerea mea, singura cale care permite ieşirea din mocirla politică în care se zbate Ţara şi care se perpetuează prin cercul vicios întreţinut de alegerea răului cel mai mic.
Propunerea este, desigur, neatrăgătoare pentru cei ce doresc un rezultat imediat, şi mai ales pentru cei care văd în angajamentul politic un mijloc rapid de parvenire. Ea este însă purtătoare de speranţă şi nu poate decât să-i satisfacă pe toţi cei care cred că a da, a servi, este net superior tuturor celorlalte atitudini şi aceasta pe toate planurile, inclusiv pe cel personal.
Alexandru Herlea
12 mai 2013
__________________
[1] Aurelian Pavelescu
[2] PDL
[3] După plecarea lui Victor Ciorbea la PNL
[4] USL
Alexandru Herlea 