În presă şi pe reţelele sociale s-a luat poziţie în legătură cu participarea Dnei Monica Macovei, luni 9 martie 2020, la Memorialul de la Piteşti, la lansarea volumului „Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar”, de Doina Jela. Mulţi au denunţat această participare, având în vedere poziţiile şi atitudinile dnei Macovei nu numai în regimul comunist ci, şi după ’89 (a se vedea aici o emoţionantă scrisoare deschisă a Anei Gavrilă, soţia eroului anti-comunist Ion Gavrilă Ogoranu), considerând-o mai mult decât nedorită, blasfematoare. Consider şi eu că decenţa ar fi trebuit s-o determine să nu participe la această manifestare, chiar dacă rolul pe care l-a jucat în ultimii 15 ani în combaterea corupţiei a fost meritoriu şi trebuie salutat. Ororile sistemului comunist sunt prea mari şi urmele lăsate prea dureroase ca membrii fostelor structuri din perioada comunistă să vorbească în astfel de ocazii şi în primul rând în legătură cu Experimentul Piteşti.
Alexandru Herlea