Alexandru Herlea

În urmă cu aproape un an, afirmam în articolul intitulat: „Manifestaţiile din iarna 2012 şi necesitatea creării unei alternative politice pentru România” că situaţia politică din Ţară este dezastruoasă şi că apariţia unei adevărate alternative este soluţia pentru ieşirea din impas. Astăzi, în decembrie 2012, în ajunul alegerilor parlamentare, nimic nu s-a schimbat, situaţia politică a rămas aceeaşi. Monopolul puterii continuă să fie deţinut de exponenţii fostei nomenclaturi şi ai fostei securităţi, care controlează şi viaţa economică.

Sinistrul personaj Silviu Brucan afirmase, curând după evenimentele din decembrie ’89, că FSN trebuie să se împartă pentru a juca atât rolul de putere, cât şi cel de opoziţie. Astfel, simulând democraţia, securiştii şi nomenclaturiştii, care acaparaseră conducerea Ţării, puteau să-şi păstreze dominaţia. Asistăm astăzi, după 23 de ani de la prăbuşirea comunismului, la perfecta transpunere în viaţă a acestei strategii. Scindarea FSN din 1991 în PDSR şi PD este unul din momentele ei cheie; ea a permis celor doi fraţi gemeni să fie cu schimbul când la putere, când în opoziţie.

Manipularea opiniei publice prin varii metode, începând cu controlul riguros al mass media, a creat condiţiile alternării la guvernare a celor două aripi ale FSN. A apărut astfel un cerc vicios bazat pe ideea că trebuie ales răul cel mai mic reprezentat când de una, când de cealaltă ramură a FSN-ului. Alternanţa este însă fictivă întrucât atât PDL, cât şi PSD (numele actuale ale celor două ramuri) au aceleaşi origini, aceleaşi mentalităţi, acelaşi dispreţ pentru cauza cetăţii şi aceeaşi atitudine de promovare a interesului personal în detrimentul celui public.

În mod normal, partidele politice trebuie să promoveze, în interesul poporului, valori, idei şi programe; or, în cazul celor două ramuri ale FSN, nu este vorba decât de interese personale şi de grup. În ultimul timp, lupta între putere şi opoziţie a devenit din ce în ce mai reală, deci mai credibilă, fapt care facilitează manipularea opiniei publice. Fiecare protagonist face totul şi utilizează toate mijloacele ca să acapareze un număr cât mai mare de privilegii şi bunuri. Acestea fiind limitate, lupta se ascute.

Viaţa politică românească se desfăşoară, cum am menţionat deja, într-un cerc vicios. Opţiunea opiniei publice pentru ceea ce este considerat ca fiind răul cel mai mic determină perpetuarea adevăratului rău: cel al perenizării puterii în mâinile mafiilor de securişti şi nomenclaturişti. Aceasta este adevărata cauză a degradării continue a situaţiei politice din România, ajunsă astăzi la un nivel pe care nimeni nu-l credea posibil. Cercul vicios al falsei alternative, preconizat de Brucan şi întreţinut ulterior cu mult profesionalism reprezintă o mare victorie a celor ce deţin puterea din decembrie ’89 şi până astăzi.

Pentru a ieşi din acest impas, trebuie create condiţiile necesare naşterii unei adevărate alternative politice. Este un proiect pe termen lung şi el nu poate avea, din păcate, un impact imediat; trebuie însă început cât se poate de repede.

O solidă alternativă politică se poate realiza numai dacă ea este expresia voinţei clar afirmate a unei părţi importante a electoratului. Toţi cei care resping oferta electorală, existentă astăzi în România, trebuie să se exprime şi aceasta se poate face prin votul alb (buletinul de vot pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea „votat”). El exprimă, fără echivoc, refuzul de a alege candidaţii înscrişi în buletinele de vot. Desigur, votul nul reprezintă şi el, în bună măsură, această opţiune. Cauzele anularii lui fiind însă diverse, mesajul transmis este neclar, ca şi cel al neprezentării la vot. Legea electorală din România (legea 35 din 2008) prevede, în mod explicit şi pertinent, contabilizarea separată (distinctă de votul nul) a votului alb. Este un aspect extrem de pozitiv, cu toate că votul alb nu este luat în considerare (ca şi votul nul) în calculul voturilor valabil exprimate, ceea ce i-ar fi conferit o şi mai mare importanţă.

Dar, pentru ca semnificaţia votului alb să fie lipsită de ambiguitate şi acesta să poată fi utilizat cu toată eficacitatea, este necesar ca în buletinele de vot să figureze un patrulater cu inscripţia VOT ALB, asemeni patrulaterelor candidaţilor. Alegătorul va avea astfel informaţia clară şi proba materială a existenţei acestei opţiuni (practic necunoscute) şi va putea s-o utilizeze fără teama unei eventuale fraude (aplicarea ulterioară a stampilei pe unul din patrulaterele existente).

Pentru România votul alb şi utilizarea lui sunt importante. Cu cât numărul voturilor albe va fi mai mare, cu atât condiţiile creării unei formaţiuni politice care să servească poporul român vor fi mai propice. Cei care refuză să aleagă între variantele electorale existente astăzi constituie baza pe care se va construi structura politică care va reprezenta adevărata alternativă în România viitoare.

Societatea civilă din România trebuie să se mobilizeze pentru ca votul alb, opţiune electorală practic necunoscută în rândul opiniei publice, să fie cât mai larg popularizat şi semnificaţia lui cât mai clar explicată, subliniindu-se diferenţa dintre votul alb, cel nul şi neprezentarea la scrutin (abţinerea). Trebuie evident urmărită cu atenţie aplicarea cu stricteţe a legii electorale, ca şi îmbunătăţirea ei, printre altele, prin crearea unui buletin de vot adecvat şi includerea votului alb în totalul sufragiilor exprimate. Votul alb poate constitui o cărămidă importantă pentru construcţia României de mâine, fiind o speranţă pentru ieşirea din impasul politic în care se găseşte împotmolită Ţara.

Etichete: alegeri, legea electorală, Romania, vot alb

This entry was posted on decembrie 5, 2012 at 5:22 PM and is filed under Analize politice, Context social-politic românesc. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.