Alexandru Herlea

La Maison Roumaine este una dintre cele mai cunoscute asociaţii ale exilului românesc din Franţa. Este o asociaţie cu scop nelucrativ ale cărei obiective aşa cum au fost ele definite în statutele sale sunt: „păstrarea fidelă şi valorificarea patrimoniului cultural român în Franţa şi în lume, comunicarea liberă a ideilor şi continuarea legăturilor culturale care unesc popoarele francez şi român de mai bine de două secole”.

Exilaţii români din Franţa au avut dintotdeauna asociaţii cu profil identitar şi de întrajutorare, precum şi fundaţii culturale care au urmărit obiective similare cu cele ale asociaţiei La Maison Roumaine. Menţionez, după cel de al doilea război mondial, Asociaţia Caritatea Românească – CAROMAN”de ajutorare a refugiaţilor, la înfiinţarea căreia dna Maria Brăescu a jucat în Franţa un rol de prim plan, Fundaţia Universitară „Regele Carol I”, patronată de Comitetul Naţional Român, sub autoritatea Regelui Mihai, Institutul Român de Cercetări organizat cu ajutorul material al prinţului Nicolae al României. Agreat de către Academia din Paris, acesta era prezidat de Mircea Eliade şi îl avea ca secretar general pe Octavian Vuia. Amintesc, de asemenea, de salonul cultural de la reşedinţa din cartierul latin, rue Daubenton, a cuplului Petre Sergescu, (matematicianul P. Sergescu, animator al Académie Internationale d’Histoire des Sciences” era căsătorit cu scriitoarea de origine poloneză Marie Kasterska) unde se întâlneau cunoscute personalităţi ale vieţii culturale pariziene. P. Sergescu a mai organizat cicluri de conferinţe cu participarea unor cunoscute personalităţi ale exilului precum Nicoară Beldiceanu, M. Eliade, Nicolae Herescu şi alţii.

Spre sfîrşitul anilor 1970, după dispariţia de facto a Comitetului Naţional, deşi activitatea politică a Exilului era vie, cea culturală se resimţea puternic de lipsa de fonduri. Nu mai rămăsese activ la Paris în acest ultim domeniu decît Centrul Român de Cercetări, animat, pînă la desfiinţarea sa în 1985, de prof. Cicerone Poghirc şi Cenaclul de la Neuilly înfiinţat în 1968 şi găzduit de Leonid Arcade (pseudonimul literar al lui Leonida Mămăligă) în locuinţa sa din Neuilly sur Seine, rue du G-al Henrion Bertier. Această ultimă organizaţie se adresa unui public restrîns cu interes pentru literatură. În acest context menţionez încă două iniţiative care au jucat însă un rol limitat: Biblioteca Petre Sergescu” din rue Lhomond, creată de Petre Carjeu şi Asociaţia Francezilor de Origina Română – AFDOR întemeiată în 1974 de Ion Boboc.

În capitala Franţei continuau să se afle un număr mare de exilaţi români, adesea intelectuali, printre care o serie de personalităţi de renume care se afirmaseră la cel mai ridicat nivel în diferitele domenii ale culturii atât umaniste, cât şi ştiinţifice. Se simţea astfel nevoia creării unui nou cadru în care aceştia să se poată exprima şi care să fie deschis tuturor exilaţilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât România se adâncea într-o criză şi o izolare din ce în ce mai accentuate. Adevăratele valori româneşti erau ignorate de regimul comunist, care producea şi etala un surogat cultural primitiv de tristă amintire.

La Maison Roumaine a fost înfiinţată în vara anului 1982, fiind tocmai cadrul în care să se poată exprima şi capabil să promoveze adevărata cultura românească în sensul cel mai larg al cuvântului. Aşa cum se preciza în statute, accentul este pus şi pe libertatea de exprimare, adică pe analize şi prezentări obiective a realităţilor politice şi socio-economice din ţară.

Amintesc că denumirea de La Maison Roumaine mai fusese purtată, în ajunul Primului Război Mondial, de o efemeră asociaţie fondată de Elena Văcărescu şi Petre Ghika (tatăl lui Alexandru Ghika) înfiinţată în scopul apărării intereselor României.

Printre cei care au iniţiat şi au reuşit să creeze Asociaţia La Maison Roumaine, trebuie amintiţi în primul rând Christina Sturza (născută Tileman-Pruncul), Alexandru Ghika, Dan Cernovodeanu şi Catherine Allard. Ei vor fi aleşi membri ai primului Birou al asociaţiei (5/09/82) respectiv preşedinte, vicepreşedinte, secretar general şi trezorier. Dan Cernovodeanu împreună cu dna Ruxandra Gutu-Pelazza s-au ocupat de preţioasă bibliotecă a Fundaţiei Universitare „Regele Carol I” pe care asociaţia o luase în custodie. Două mari personalităţi ale exilului şi culturii româneşti şi universale, Mircea Eliade şi Ştefan Lupaşcu, au fost aleşi preşedinţi de onoare ai asociaţiei.

Graţie sprijinului Primăriei Parisului, a lui Jacques Chirac, primarul din acea vreme, La Maison Roumaine s-a putut instala într-o clădire situată relativ central în Paris (rue de Flandre, arondisment 19). Destul de spaţioasă, aceasta a găzduit biblioteca (multe mii de volume) şi a asigurat desfăşurarea conferinţelor şi a celorlalte activităţi organizate de către asociaţie. Aici va funcţiona şi secretariatul ei. În aprilie 1984, o parte din Birou va fi schimbat. Neagu Djuvara va fi ales secretar general şi Adrian Oprescu trezorier.

Sediul din rue de Flandre a devenit un loc de întâlnire al intelectualilor din exil. S-au organizat conferinţe, expoziţii, cursuri pentru copii, dezbateri. Conferinţele au constituit principala activitate a asociaţiei; la început în jur de două conferinţe pe lună. Prezentate de către specialişti recunoscuţi în domeniu, ele vor aborda diferite teme: istorie, lingvistică, etnologie, sociologie, politică, economie, literatură, artă, ştiinţe exacte, tehnică etc. În 1984 şi 1985 s-au organizat şi două expoziţii. Una la primăria arondismentului 19 intitulată: „Les roumains de France – quarante ans de vie culturelle” şi cealaltă, o expoziţie de carte şi icoane româneşti, prezentată la Conservatorul arondismentului 7. S-au ţinut de asemenea cursuri de limbă română şi franceză (dnele Ruxandra Pelazza şi Mihaela Filitti), de istorie română (Matei Cazacu) şi de matematică (Ion Ghika).

Printre cei mai cunoscuţi şi activi participanţi la diversele manifestări ale asociaţiei, încă de la începuturile ei, în afara celor deja citaţi, menţionez (în ordine alfabetică) pe: Dan Aftalion, Sorin Alexandrescu, Dinu Bastaki, Nicolae Balotă, Paul Barbăneagră, Titus Bărbulescu, Nicoară Beldiceanu, Alexandru Bogdan, Mihai Brâncovan, Ioana Brătianu, Maria Brătianu, Vintilă Brătianu, Anca Buzdugan, Denis-Pop Cîmpeanu, Nicolae Caranica, Mircea Catană, Theodor Cazaban, Ioana Celibidache, Dinu Cesianu, Alexandru Ciorănescu, Antonia Constantinescu, Petre Cristopol, George-François Culica, Victor Cupşa, Alexandru Danielopol, Florica Dumitrescu, Nicolae Evolceanu, Constantin (Dinu) Ghika, Sergiu Grosu, Alexandru Herlea, Charles Hillerin, Alexandra Hillerin-Vulcănescu, Virgil Ierunca, Cornel Ionescu-Siseşti, Marie-France Ionesco, Cicerone Ioniţoiu, Olga Kogălniceanu, Mihai Korne, Gheorghieş Lecca, Monica Lovinescu, Alde Lupasco, Cornel Meţianu, Costel Motas, Mioara Mugur-Schächter, Petre Năsturel, Radu Negrescu-Suţu, Basarab Nicolescu, Alexandru Niculescu, Doru Novacovici, Adrian Oprescu, Andrei Pandrea, Francine Petrulian, Cicerone Poghirc, Victor Popescu, Radu Portocală, Paula şi Mircea Predeleanu, Remus Radina, Eugen Radu, Petre Rosetti, Eugen Raţiu, Andrei Samueli, Annie Samueli, Marcel Şapira, Sanda Stolojan, Mihai Sturza, Marin Tarangul, Michel Tănase, Emil Turdeanu, Anna-Maria Tuduri, Ion Varlam, Ion Vitez, Dinu Zamfirescu.

De la constituirea ei, La Maison Roumaine a colaborat cu diverse alte instituţii implicate în promovarea culturii româneşti şi angajate în apărarea valorilor universale de libertate, democraţie, drepturile omului, justiţie, în informarea opiniei publice despre realitatea politică şi socială din România. Menţionez în primul rând: Centrul Român de Cercetări de la Paris, animat de Cicerone Poghirc şi Academia Româno-Americană – ARA. De altfel, în anii 1980, La Maison Roumaine şi Centrul Român de Cercetări erau în capitala Franţei adevăraţii promotori ai culturii româneşti. Aceste instituţii erau percepute în acest fel mai ales în comparaţie cu Centrul Cultural Român, anexa ambasadei României comuniste la Paris. Menţionez, de asemenea, diferitele asociaţii şi cenacluri din care făceau parte membrii asociaţiei La Maison Roumaine şi realizau în acest fel în mod implicit legături între acesta şi celelalte entităţi. Este cazul Cenaclului de la Neuilly a lui Leonid Mămăligă şi a asociaţiei „Hyperion” – Association pour la sauvegarde du livre roumain înfiinţată in 1981, găzduită tot de acesta şi prezidată de B. Nicolescu (printre membrii fondatori, se numără Horia Damian, Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Stéphane Lupasco), al Bibliotecii Române de la Freiburg, al Association pour la protection des monuments et sites historiques en Roumanie condusă de Ştefan Gane etc.

La Maison Roumaine activa în condiţii materiale extrem de modeste, principala sursă de venituri reprezentând-o cotizaţiile membrilor. Această realitate a atras după sine nu numai limitări în activitatea desfăşurată, dar şi o mare pierdere: dispariţia bibliotecii. În legătură cu aceasta voi da câteva detalii. La Maison Roumaine nu a avut posibilitatea să plătească chiria pentru un nou local atunci când, ca urmare a planului de modernizare a Parisului, imobilul din rue de Flandre a fost supus demolării. În 1986 asociaţiei i s-a pus la dispoziţie, tot de către Primăria Parisului, un alt local, într-un imobil care nu putea fi ocupat însă imediat, fiind în construcţie. În aşteptarea intrării în noul spaţiu, biblioteca împreună cu întregul mobilier au fost depuse într-un depozit din Paris al unei mari firme specializate (întreprinderea Bailly). Acesta a fost distrus, câteva luni mai târziu, de un incendiu. Pierderea irecuperabilă a bibliotecii a reprezentat un adevărat dezastru pentru asociaţie.

După instalarea, în noul sediu (rue Mouraud, arondismentul 20) s-a putut reconstitui, din diverse donaţii, o mică bibliotecă. Începutul l-a constituit biblioteca profesorului Basil Munteanu, fostul director al Şcolii Româneşti de la Fontenay aux Roses, creată de N. Iorga înainte de război. La aceasta s-au adăugat altele primite de la români din Franţa, Germania, Statele Unite, Canada.

Întrucât spaţiul din rue Mouraud avea o suprafaţă redusă, conferinţele se ţineau într-o sală dintr-un imobil ce se afla într-o stradă alăturată (rue Haxo). Cu timpul, acestea au început să se ţină într-o sală mai adecvată: sala de conferinţe a Misiunii Greco-Catolice din Paris. Monseniorul Cosma, rectorul Misiunii a pus-o la dispoziţia asociaţiei, pentru o sumă simbolică. Câţiva ani mai tîrziu, noul rector al Misiunii, monseniorul Gheorghe Surdu, va pune la dispoziţia asociaţiei şi un local pentru conservarea bibliotecii, care ajunsese de acuma să depăşească 6000 de volume. Pentru a asigura perenitatea bibliotecii, conducerea asociaţiei a decis, în 1999, s-o doneze Misiunii Greco-Catolice care, în cadrul unei convenţii de colaborare culturală, s-a angajat să permită în continuare administrarea şi utilizarea bibliotecii de către asociaţie.

Participarea unor noi membri se va face, de asemenea simţită. Menţionez – tot alfabetic – pe Florin Aftalion, Pierre Baravache, Ştefana Bianu, Ilie şi Ileana Brie, Jean Cantacuzène, Dan Culcer, Ion Filotti, Jean Florescu, Dinu Ionescu, Anca Lemaire, Dan Andrei Michaloux, Ilie Mihalcea, Bujor Nedelcovici, Ştefana Negri-Grigorescu, George Pîrjol, Alexandru Persu, Dana Petrişor, Mihai Ricci, Dan şi Nicolas Teculescu, Ana şi Mirana Ţuţuianu.

În primăvara anului 1987, ca urmare a decesului preşedintei, Ch. Sturza, au avut loc noi alegeri. Noul Birou avea următoarea compoziţie: preşedinte Alexandru Ghika, vicepreşedinte Alde Lupasco-Massot (fiica lui Ştefan Lupaşcu), secretar general Neagu Djuvara, trezorier Adrian Oprescu. Victor Popescu va fi ales secretar general în 1991, înlocuindu-l pe Neagu Djuvara reîntors definitiv în ţară. Acest Birou a condus asociaţia pînă la decesul lui Alexandru Ghika în 2001. În 1987, La Maison Roumaine a participat la Sorbona la organizarea congresului ARA „Omagiu lui Mircea Eliade”. A. Danielopol desfăşoară o neobosită acţiune de promovare a priorităţilor româneşti în aviaţie. În bună parte datorită perseverenţei lui, Aeroclubul Franţei recunoaşte meritele lui Traian Vuia şi Henri Coandă. Menţionez, de asemenea, corul asociaţiei, condus de dna Ileana Brie şi concertele de vioară ale Miranei Ţuţuianu, care se bucurau de mult succes.

După decembrie 1989, La Maison Roumaine se va găsi într-un nou context, urmare a radicalelor răsturnări petrecute atât în ţară, cât şi pe plan internaţional. Activitatea ei va intra într-o nouă fază. Asociaţia trebuia nu numai să-şi continue activitatea, ci şi să se adapteze noii realităţi care devenise mult mai complexă. Trebuia să facă faţă, printre altele, provocării create de noua „democraţie originală” care se instalase în România.

Activitatea ei s-a îmbogăţit cu colaborări ale unor personalităţi cunoscute din ţară, care, fiind invitate, puteau în sfârşit să se deplaseze liber. Menţionez pe Ana Blandiana, Ion Gavrilă Ogoranu, Ticu Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Smaranda Vultur, Alexandru Călinescu, Ştefan Gorovei. Conferenţiază din ce în ce mai des cunoscuţi francezi din mediul academic, precum Stephane Courtois, Alain Besancon, Thierry Wolton, Françoise Thom. Noi personalităţi de origine româna care beneficiază de o solidă reputaţie internaţională încep să participe activ; îi menţionez pe Florin Aftalion şi Sanda Golopentia. La conferinţele asociaţiei vor asista de acum înainte şi persoane venite recent în Franţa, printre care studenţi la studii doctorale. Temele abordate depăşesc din ce în ce mai des cadrul strict românesc, unele subiecte tratate neavînd decît o legătură tangenţială cu acesta. În cazul în care conferenţiarii beneficiază de o deosebită reputaţie sau subiectele tratate sunt susceptibile să atragă un public numeros, conferinţele se desfăşoară într-o sală aparţinând de l’Eglise d’Auteuil.

Menţionez, de asemenea, participarea asociaţiei la organizarea a două colocvii importante desfăşurate la Sorbona: „Hommage à Basil Munteanu” (1992) şi „Mircea Eliade et le destin de la culture roumaine” (1996). În 1990 şi 1991, ea organizează şi două expoziţii: una intitulată „Expoziţie de icoane” – la primăria arondismentului 16 şi cealaltă intitulată „Un village dans une malle”, realizată de Irina Nicolau de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, găzduită în atelierul arhitectului ,, din Paris. În iarna lui 1990, La Maison Roumaine organizează la iniţiativa lui Neagu Djuvara, un transport de materiale pentru ajutorarea diverselor formaţii politice şi de învăţământ din Cluj, Iaşi, Bucureşti. Din delegaţie fac parte Ruxandra şi Vittorio Pelazza.

După decesul, în 2001, al preşedintelui A. Ghika, la conducerea asociaţiei La Maison Roumaine sunt aleşi: Victor Popescu (preşedinte), Dan Ioanovici (vicepreşedinte) şi dna R. Pelazza (secretar general). Graţie ei, asociaţia şi-a deschis un site pe internet. Noua conducere funcţionează până la sfârşitul anului 2009, când asociaţia îşi încetează, practic, activitatea. După această dată V. Popescu, asistat de R. Pelazza, expediază în continuare afacerile curente.

În perioada 2002-2009 conferinţele organizate de preşedintele V. Popescu vor continua să reprezinte principala activitate a asociaţiei. Ele îşi vor păstra atât calitatea, cât şi audienţa în cadrul comunităţii româneşti din Paris. Temele prezentate nu se vor limita, nici în această perioadă, numai la cadrul românesc. Frecvenţa conferinţelor va fi de 15 – 18 pe an. Printre conferenţiarii din Franţa îi menţionez pe J. Cantacuzène, I. Filotti, A. Herlea, B. Nedelcovici, A. Persu, R. Portocală, M. Tănase, Ana Ţuţuianu. Din România participă, printre alţii, Şerban Rădulescu-Zoner, Romulus Rusan, Valerian Stan, Horia Patapievici. La Maison Roumaine este prezentă prin M. Brătianu, A. Lemaire şi A. Herlea la expoziţia „Hommage aux victimes du communisme en Europe de l’Est de 1945 à 1989” organizată la Primăria arondismentului 16 din Paris în toamna lui 2007. În paralel, La Maison Roumaine a organizat un colocviu pe această temă. Începând cu 2003, toate acţiunile asociaţiei sunt consultabile pe internet.

Menţionez, de asemenea, că un număr important de membri ai asociaţiei La Maison Roumaine au fost angajaţi în diverse alte acţiuni de apărare şi promovare a intereselor poporului român, de prezervare a memoriei sale. Întrucât asociaţia nu a fost direct angajată, ele sunt prezentate într-un document-anexă.

La începutul anului 2010, starea sănătăţii şi vârsta înaintată nu i-au mai permis preşedintelui V. Popescu să-şi exercite mandatul şi activitatea asociaţiei s-a oprit. Diferite soluţii au fost evocate –  printre care găsirea unui succesor sau închiderea ei. Cu ocazia Adunării Generale a asociaţiei din 24/07/2010, se supune la vot această ultima soluţie care este în cele din urmă respinsă datorită intervenţiei hotărâte a lui Ilie Mihalcea. Acesta subliniază că existenţa la Paris a unei instituţii ca La Maison Roumaine continuă să fie necesară.

Apelul lansat de preşedintele V. Popescu în vederea alegerii unui nou consiliu de direcţie a înregistrat 19 candidaturi. La Adunarea Generală convocată pentru data de 29/01/2011 a existat o largă dezbatere privitoare la situaţia acesteia şi la oportunitatea continuării activităţii ei.

A. Herlea a susţinut continuarea activităţii, justificată atât de nevoile comunităţii româneşti din Franţa, cât şi de situaţia politică din România, unde fostele structuri au acaparat întregul spectru politic, atât puterea, cât şi opoziţia. Actualmente, alegătorul nu are cu cine vota, neexistând o adevărată alternativă politică. Situaţia pe diferitele planuri, începând cu cel moral, în care se află în momentul de faţă România este comparabilă (mutatis mutandis) cu cea din anul 1982, când a fost înfiinţată La Maison Roumaine. Simpla existenţă a asociaţiei este benefică într-un context în care clasa politica din ţară nu respectă cu adevărat marile valori şi principii europene. Total independentă faţă de autoritatea de la Bucureşti, La Maison Roumaine poate contribui la evoluţia democratică a ţării. I. Filotti a pledat şi el pentru continuarea activităţii asociaţiei, insistând asupra faptului că existenţa unor comunităţi importante de români în mai multe ţări occidentale reprezintă un fenomen nou şi pozitiv în viaţa poporului român. Membrii acestor comunităţi au o sensibilitate mai apropiată de cea a ţării în care trăiesc şi deci un mai mare respect pentru valorile democratice, pentru corecta funcţionare a instituţiilor, pentru patrimoniul cultural, pentru prezervarea mediului, precum şi o mai mare intransigenţă faţă de moravurile politice corupte din România de astăzi.

Întrucât cvorumul nu fusese atins, s-a amânat alegerea consiliului director şi a biroului. Aceste instanţe au fost alese la Adunarea Generală din 5/02/2011. Biroul este format din: A. Herlea (preşedinte), I. Filotti (vice-preşedinte), A. Lemaire (secretar general), P. Baravache (trezorier). Din Consiliul Director mai fac parte: F. Aftalion, A. Bogdan, Paula Boilă, Emanuela Butin-Boilă, A. Cantacuzène, Marina Lupaş, I. Mihalcea, F. Petrulian, N. Teculescu, A. Ţuţuianu. Adunarea generală a aprobat, de asemenea, schimbarea sediului social în 99, rue Monge, 75005 Paris, într-un local pus la dispoziţie de dna A. Lemaire. Rectorul Misiunii Greco-Catolice, Gabriel Buboi, a acceptat ca reuniunile şi conferinţele asociaţiei să se ţină la sediul Misiunii din Paris, 38, rue Ribera, conform convenţiei de colaborare culturală din 1999, care rămâne în vigoare.

Noua conducere îşi propune:

– să continue şi să dezvolte activităţile asociaţiei La Maison Roumaine aşa cum au fost ele realizate în trecut şi în spiritul statutelor asociaţiei;

– să promoveze deschiderea asociaţiei către problematici europene, primordiale în contextul apartenenţei României la UE;

– să facă din La Maison Roumaine să fie un cadru cît mai adecvat în care comunitatea română din Franţa să se poată exprima;

– să contribuie la educarea şi evoluţia comunităţii românilor din Franţa în spiritul valorilor democratice şi a promovării acestora în România;

– să lupte pentru prezervarea memoriei şi pentru denunţarea crimelor totalitarismelor comunist şi nazist;

– să acţioneze pentru punerea în valoare a patrimoniului şi a personalităţilor româneşti;

– să se implice în promovarea unei imagini corecte şi reale a României şi românilor, imagine grav deteriorată în primul rând din cauza situaţiei politice din ţară;

– să colaboreze cu asociaţiile româneşti şi străine care au obiective similare;

– să dezvolte asociaţia prin atragerea de noi membri, în special tineri;

– să modernizeze comunicarea – atât internă cât şi externă – a asociaţiei şi s-o facă mai bine cunoscută în ţară.

În această optică, La Maison Roumaine a reluat ciclul de conferinţe întrerupt acum un an şi jumătate. Prima conferinţă a fost susţinută în 12 mai 2011 de către prof. Florin Aftalion. A fost stabilit programul conferinţelor pentru anul 2011/2012. Se lucrează, de asemenea, la un nou site internet şi s-a hotărât ca periodicul Jurnalul literar să devină publicaţia care să informeze cu regularitate despre activităţile asociaţiei. S-a acceptat oferta făcută de către dl C. Ioniţoiu ca monumentul victimelor comunismului din România, pe care domnia sa îl poseda în cimitirul Montmartre, să treacă în patrimoniul asociaţiei. Au început demersurile în acest scop. C. Ioniţoiu, R. Radina şi alţi membri ai asociaţiei, începând cu conducerea ei, au asistat la slujba în memoria victimelor comunismului din România de la cimitirul Montmartre care a avut loc, ca în fiecare an, de ziua Înălţării (2 iunie).

Astăzi La Maison Roumaine intră într-o nouă fază a existenţei sale. Prima (1982-1989) s-a caracterizat printr-o activitate legată strict de nevoile şi aspiraţiile exilului românesc, fără o reală deschidere spre probleme de interes european sau general. Comunitatea românilor din Franţa era relativ omogenă şi avea un adversar bine definit pe care îl combătea. În cea de a doua perioadă (1990-2009), asociaţia a acţionat într-un context schimbat şi în accelerată evoluţie. Ea a ştiut să se adapteze. A beneficiat de colaborarea unui număr semnificativ de personalităţi atât din ţară, cât şi din mediul academic francez. Evantaiul subiectelor tratate a depăşit cu mult cadrul strict românesc. Vechiul nucleu al refugiaţilor politici s-a restrâns substanţial. Noii veniţi căutau în primul rând să se realizeze pe plan economic sau să-şi urmeze studiile. Interesul lor pentru asociaţii româneşti nu s-a diminuat, dar unghiul sub care ele sunt privite s-a schimbat. România este de acum membră a UE şi comunitatea românilor din Franţa începe să semene din ce în ce mai mult cu diferitele comunităţi etnice prezente pe teritoriile altor state. În acest context începe astăzi cea de a treia perioadă din viaţa asociaţiei La Maison Roumaine. Noua ei conducere a definit axele principale ale acţiunilor sale. Ele au fost precizate mai sus. Strategia va fi una flexibilă, dar riguros condiţionată de păstrarea intactă a valorilor morale pe care ea înţelege să-şi bazeze orice acţiune.

Anexă

Majoritatea membrilor asociaţiei La Maison Roumaine au fost angajaţi în diverse acţiuni şi activităţi în afara celor din cadrul asociaţiei. Spectrul acestei angajări este larg şi relaţiile cu autorităţile de la Bucureşti – diverse: de la opoziţie intransigentă la colaborare. Securitatea avea şi ea, fără îndoială, agenţii ei infiltraţi. Succinta evocare care urmează nu se opreşte asupra acestui aspect cu caracter moral. Ea este o simplă trecere în revistă.

Astfel, emisiunile Monicăi Lovinescu şi ale lui V. Ierunca de la Radio Europa Liberă sunt celebre şi de mare impact în ţară. La publicaţiile româneşti din Paris, care apar după 1980, BIRE şi Lupta, colaborează numeroşi membri ai Casei Româneşti. Antonia Constantinescu, ca redactor şef al ziarului Lupta, înfiinţat de M. Korne în 1986, desfăşoară o activitate de o excepţională calitate. Periodicul lui Radu Portocală intitulat Revers, apărut în 1999 se va înscrie pe aceeaşi linie.

Preşedintă a Consiliului Naţional Român, iniţiat de Nicolae Penescu după dispariţia Comitetului Naţional, a fost Ioana Brătianu, numită în această funcţie, în 1980, de către Regele Mihai. Din această instituţie au făcut parte mai mulţi alţi membri ai asociaţiei La Maison Roumaine, printre care C. Ioniţoiu, care a fost ales vice-preşedinte, şi C. Ghika, preşedinte al filialei Franţa. După decesul lui N. Penescu, în 1982, C. Ioniţoiu devine secretar general PNŢ din exil. Împreună cu Remus Radina el va duce o susţinută acţiune de prezentare şi denunţare a dramei prin care trece poporul român. C. Ioniţoiu publică Morminte fără cruce, R. Radina publică Testamentul din Morgă şi ia iniţiativa comemorării anuale a eroilor români la cimitirul din Soultzmatt (Alsacia). La Paris există şi două asociaţii a foştilor deţinuţi politici. Una, creată în 1979, condusă de Radu Câmpeanu, I. Vitez şi Dinu Zamfirescu şi cealaltă înfiinţată în 1983 de către C. Ioniţoiu şi Remus Radina şi condusă de aceştia.

Printre membrii fondatori ai Uniunii Mondiale a Românilor Liberi – UMRL, înfiinţată la iniţiativa lui Ion Raţiu în 1984, se numărau, de asemenea, membri ai asociaţiei. Îi menţionez pe D. Novacovici (secretar general) şi I. Varlam. Acesta din urmă va fi prezent şi în conducerea filialei Franţa a UMRL alături de I. Ghika (preşedinte), J. Florescu, A. Herlea (vicepreşedinţi) şi M. Ricci. Preşedinta Ligii Drepturilor Omului în România, înfiinţată în 1978, este Sanda Stolojan. Din conducere mai fac parte Mihnea Berindei, Maria Brătianu, Matei Cazacu, Ariadna Combes, Paul Goma, Marie-France Ionesco, Dinu Zamfirescu. Majoritatea membrilor asociaţiei La Maison Roumaine sunt angajaţi în diferite acţiuni: manifestaţii, semnarea de proteste şi declaraţii de solidaritate cu cei care lupta în România pentru democraţie şi drepturile omului: Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România SLOMR, Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Radu Filipescu.

În preajma şi imediat după decembrie 1989 apar sunt iniţiate noi acţiuni, alături de cele existente, la care participă membrii asociaţiei La Maison Roumaine. Menţionez iniţiativa lui Vintilă Brătianu de creare a unei asociaţii de cooperare între partidele politice istorice – APPR, care va fi prezidată de I. Filotti. La Radio Solidarnosc colaborează N. Djuvara, R. Portocală, Dinu Zamfirescu şi D. Culcer, care aveau responsabilitatea emisiunilor româneşti. Asociaţia Action pour la Democratie en Roumanie – ADER, creată în februarie 1990 era condusă în exclusivitate de membri ai asociaţiei La Maison Roumaine: A. Herlea preşedinte, N. Balotă, C. Ghica şi I. Varlam vicepreşedinţi, N. Evolceanu secretar general, Dan Aftalion trezorier. ADER organizează prima vizită în străinătate, la Paris, în februarie 1990, a lui Corneliu Coposu în calitatea sa de preşedinte al PNŢCD. Cu această ocazie se inaugurează în cimitirul Montmartre, la iniţiativa lui C. Ioniţoiu şi Remus Radina, monumentul victimelor comunismului din România, ridicat graţie eforturilor celor doi.

Rămânerea la putere în România a ex-comuniştilor conduşi de Iliescu-Roman şi susţinerea acestora de către Preşedintele François Mitterand şi Guvernul Francez este denunţată în mass-media din Franţa, inclusiv la televiziune, de către A. Herlea, R. Portocală, I. Varlam şi alţii. Un interviu al lui A. Herlea apărut în ziarul Quotidien de Paris în 15/01/1990 a fost utilizat pentru interpelarea în Parlamentul francez a ministrului de Externe Roland Dumas, care făcuse o vizită oficială în România unde susţinuse, fără nuanţe, echipa Iliescu-Roman. Cartea lui R. Portocală, Autopsie d’un Coup d’Etat Roumain, din 1990 analizează cu obiectivitate evenimentele din decembrie ‘89. În primăvara lui 1990, A. Herlea şi I. Varlam au fost românii care au apărut cu cea mai mare frecvenţă pe ecranele televiziunii franceze.

Tot în primăvara anului 1990 Ioana Brătianu, A. Herlea şi I. Varlam participă la colectarea de ajutoare pentru PNŢCD şi PNL oferite de către oraşul Troyes şi la transportul lor în România. Comitetul „Marian Munteanu”, creat ad-hoc după mineriada din iunie 1990, este format din Florin Aftalion, M. Brâncovan, A. Herlea, Marie-France Ionesco, Dinu Zamfirescu. Din conducerea asociaţiei Solidarité Universitaire France-Roumanie – SUFR, creată de A. Herlea în primăvara lui 1991, mai fac parte: Florin Aftalion, M. Brâncovan, J. Cantacuzène, Alexandre Cantacuzène, Marie-France Ionesco, M. Mugur-Schächter, Ştefana Negri-Grigorescu, D. Teculescu. Ulterior I. Filotti, Mihai Tănase şi N. Teculescu vor intra şi ei în conducerea asociaţiei. Tot în 1990 ia naştere Uniunea pentru Regele Mihai prezidată de Marie-France Ionesco, căreia îi urmează J. Florescu. Din conducerea ei mai fac parte: M. Brâncovan, I. Celibidache, I. Filotti, I. Ghika, G. Lecca, D.A. Michaloux, R. Negrescu-Suţu, G. Pârjol, P. Predeleanu, M. Ricci.

De asemenea, mai mulţi membri ai asociaţiei La Maison Roumaine, începând cu membrii ADER, au participat la cea mai mare reuniune a exilului românesc care s-a desfăşurat la Paris în mai 1994. La această reuniune au luat parte şi importante personalităţi venite din ţară precum Corneliu Coposu, Emil Constantinescu, Ion Gavrilă Ogoranu. În 1995 este înfiinţată la Paris filiala franceză a Asociaţiei „Memorialul Sighet”, condusă de doamnele Maria Brătianu (preşedintă) şi Anca Lemaire (secretar general). Un an mai târziu, la Biserica Ortodoxă Română din strada Jean de Beauvais, Ilie Mihalcea fixează o placă în memoria victimelor din decembrie 1989.

Începând cu secolul 21 apar noi asociaţii. Le menţionez pe cele implicate în prezervarea patrimoniului natural şi cultural românesc: Fundaţia „Pro Patrimonio” – înfiinţată la Londra în 2000 de către Şerban Cantacuzino, din biroul căreia face parte I. Filotti (vice-preşedinte), cu filiala „Pro Patrimonio France” prezidată de Caroline d’Assay şi Rencontre du Patrimoine Europe-Roumanie – RPER, prezidată de Ştefana Bianu, care militează cu prioritate pentru Roşia Montană şi Ţara Moţilor. Din Biroul asociaţiei face parte şi Ana Ţuţuianu; A. Herlea este membru de onoare.

Nu poate fi încheiată această evocare a angajamentului politic al multor membri ai asociaţiei La Maison Roumaine fără a fi amintită hotărâta opoziţie a exilului împotriva acţiunilor Bucureştiului, care a făcut totul pentru a pune stăpânire pe Biserica Ortodoxă Româna din strada Jean de Beauvais. Această biserică, înfiinţată în a doua jumătate a secolului 19 de către românii din Paris, a reuşit să-şi păstreze independenţa după cel de al doilea război mondial. Era un simbol al rezistenţei româneşti în faţa comunismului. Asaltul Bucureştiului a început din anii 1950 şi a continuat cu perseverenţa până în a doua jumătate a primului deceniu al secolului 21. Printre membrii asociaţiei angajaţi în această rezistenţă îi menţionez pe Ştefana Bianu, A. Bogdan, D. Culcer, G.F. Culica, A. Ghica, I. Ghica, N. Guguianu, Alexandra Hillerin-Vulcănescu, C. Ioniţoiu, D.A. Michaloux, I. Mihalcea, R. Negrescu-Suţu, N. Penescu, M. Tomoroveanu, Eugen Raţiu, P. Rosetti, R. Radina, N. Teculescu, Ana Ţuţuianu, I. Varlam. Ei au fost susţinuţi de Eugen Ionescu şi de cunoscutul jurist V. V. Stanciu.

Subliniez, de asemenea, că, începând cu 1990, mai mulţi membri ai Casei Româneşti se angajează direct, în ţară, în lupta politică, unii dintre ei reîntorcându-se definitiv în România. Este cazul lui M. Berindei, Ioana Brătianu, V. Brătianu, R. Câmpeanu, C. Ghica, A. Herlea, C. Ioniţoiu, D. Novacovici, I. Varlam, Dinu Zamfirescu. Am considerat că această implicare nu-şi găseşte însă locul într-o sumară trecere în revistă a angajamentului civic şi politic al membrilor Casei Româneşti. Trecere în revistă care rămâne, desigur, incompletă şi sub alte aspecte, fiind un exerciţiu de memorie.

Etichete: Alexandru Herlea, istoric Casa Românească Paris, La Maison Roumaine, prezentare

This entry was posted on iulie 16, 2011 at 6:28 PM and is filed under Informări, Ştiinţă, cultură, relaţii culturale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.