Piața Universității 13 – 15 iunie 1990


 

 
Alexandru Herlea, 14.06.2020, RTVNY – Romanian Television of New York, reportaj ”Mineriada 13-15 iunie 1990: Marturii Alexandre Herlea si Mirela Roznoveanu”:

La 13 – 15 iunie comemorăm unul dintre cele mai negre momente din istoria Țării, cel al lichidării brutale a mișcării din Piața Universității care a fost cea mai amplă și emoționantă mișcare socială din perioada de tranziție post-decembristă, perioadă care continuă încă șiși astăzi. În Piața Universității, declarată «zonă liberă de neocomunism», s-a spus din nou adevărul după 45 de ani de minciuni șiși mistificări; s-a afirmat fără echivoc atașamentul față de spiritualitatea creștină, identitatea națională, valorile culturii europene, față de libertate, democrație, justiție, solidaritate, drepturile omului.

Fenomenul Piața Universității – cunoscut ca ”Golaniada”, în urma etichetării participanților drept ”golani” de către președintele Iliescu, a durat 53 de zile, de la 22 aprilie la 13 iunie 1990. ”Golaniada” a început în urma atacului FSN, la adresa participanților la manifestația organizată de PNȚCD, manifestație la care am luat și eu parte, unde s-a denunțat evoluția vieții politice din România. Această evoluție indigna nu numai PNȚCD-ul, ci și un larg sector al opiniei publice și diferite organizații civice, printre care Liga Studenților. Aceasta a ocupat Piața Universității, declarând-o zonă liberă de neo-comunism. Profesorul Emil Constantinescu, viitorul președinte, a deschis balconul de la Facultatea de Geologie, care a devenit o tribună a democrației de unde s-au exprimat sute de persoane. Ele s-au adresat zecilor de mii de participanți de toate vârstele și categoriile sociale care erau zilnic prezenți în Piață.

S-au făcut rugăciuni, au vorbit personalități cunoscute, s-au recitat poezii până de curând interzise, s-au abordat teme precum epurarea guvernului de nomenclaturiști, aplicarea Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, judecarea vinovaților de crimele din decembrie 1989 și multe altele.

Era o atmosferă de o mare prospețime. Îmi aduc aminte de primul meu contact cu zona liberă de neocomunism: veneam de la Paris și de la aeroport m-a dus Ion Varlam direct la Universitate, unde se auzea din depărtare ”Imnul Golanilor”: «Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câștiga libertatea noastră». Era în amurg, începuse să se întunece și mii de torțe se mișcau în ritmul melodiei. Totul era înălțător, mi-au dat lacrimile. De câte ori am fost în București am fost și în Piața Universității și de fiecare dată emoția a fost mare, ca și respectul și admirația pentru toți cei care, începând cu greviștii foamei, înțelegeau să se sacrifice pentru libertate, adevăr și democrație. A fost acolo și mama mea, am o fotografie a ei purtând ecusonul de golan (G).

Cum însă la așa-zisa revoluție din decembrie ’89 schimbarea s-a limitat la înlocuirea național-comunismului ceaușist cu un comunisto-liberalism în care puterea reală a rămas în continuare în mâinile Securității și a nomenclaturii tributare Moscovei, acestea au reacționat dur. Au organizat o a treia mineriadă care, după cele din 29 ianuarie și 18-19 februarie 1990, a fost mult mai mare și mai sângeroasă.

Atacul minerilor, încadrați de membrii fostei Securități, devenită SRI, asupra studenților și intelectualilor, asupra Universității din București, a sediilor partidelor politice de opoziție, a locuințelor liderilor PNȚCD Corneliu Coposu și Ion Ratiu a fost de o barbarie care a depășit orice limită. La acest atac se referea președintele Corneliu Coposu într-o scrisoare pe care mi-a adresat-o în 16 iunie 1990 și pe care o anexez. Chemați la București de Ion Iliescu, hoardele de mineri, care întruchipau fața urâtă a României din acel an, cea a românilor cu creierul spălat de terorismul și manipulările comuniste introduse în Țară odată cu ocupația sovietică, au lăsat o cumplita amintire. Ei clamau : „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”

Opinia publică – atât cea românească cât și cea internațională – a fost profund șocată. O mare parte a elitei românești, cea care ar fi putut contribui la o adevărată renaștere a Țării o va părăsi definitiv. În Occident, atât elita intelectuală, cât și o bună parte a lumii politice și de afaceri, au întors spatele României. Toate acestea corespundeau intereselor deținătorilor puterii, ei scăpau astfel atât de cei mai redutabili opozanți din România, cât și de concurența mediilor de afaceri occidentale.

Cu toate că împotriva responsabililor crimelor de la mineriade s-au depus plângeri penale încă din vara anului 1990, numărul victimelor mineriadelor nu este nici astăzi cunoscut cu exactitate. Abia în 2017, după 27 de ani de la evenimente, Procuratura a definitivat dosarul, însă diversele proceduri judiciare au împiedicat judecarea lui, care anul acesta a mai fost amânată o dată: Înalta Curte a dat termen pentru judecata recursului Procuraturii la 14 septembrie 2020, când, practic, procesul se va relua de la capăt, cu judecata pe fond, după 30 de ani de la Mineriadă. Un bun exemplu de felul în care funcționează Justiția în România și al gradului ei de independență..

În încheiere doresc să subliniez încă o dată, că, dacă Mineriada din 13-15 iunie 1990 este unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria României, fenomenul Piața Universității – zonă liberă de neo-comunism, loc de afirmare a democrației directe – este unul dintre episoadele cele mai luminoase ale istoriei naționale. Sunt convins că va rămâne un mare simbol al României de mâine.

 

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: