Alexandru Herlea

Expoziţia intitulată „Memoria ca formă de justiţie” a fost deschisă în seara zilei de marţi, 18 octombrie, pentru două zile, în holul de la etajul 3 al uneia din clădirile Parlamentului European de la Bruxelles. Concepută şi realizată sub direcţia Anei Blandiana şi a lui Romulus Rusan, ca un rezumat, o sinteză a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, ea se situează pe linia expoziţiilor organizate de către Fundaţia Academia Civică, atât în ţară, cât şi în străinătate. Amintesc expoziţia organizată în octombrie 2007 la Paris, la Primăria sectorului 6, de către L’Association pour la Fondation Memorial Sighet prezidată de Maria Brătianu, intitulată: Exposition Hommage aux victimes du communisme en Europe de l’Est de 1945 à 1989»

Expoziţia de la Parlamentul European a fost organizată de către eurodeputata Monica Macovei în colaborare cu Fundaţia Academia Civică şi plasată sub înaltul patronaj al preşedintelui Parlamentului European Jerzy Buzek. Ea a avut loc când în România puterea reală, politică şi economică, continuă să fie în mâinile foştilor privilegiaţi ai epocii comuniste şi aceştia nu au nici un interes ca adevărul despre ororile comunismului să fie pe de-a întregul cunoscut şi cu atât mai puţin înlăturate consecinţele crimelor săvârşite. Acestea au atins dimensiuni şi forme pe care opinia publică occidentală este încă, astăzi, foarte departe de a le crede sau intui.

La ceremonia de deschidere, la care au luat cuvântul Ana Blandiana, Monica Macovei, prof. Stéphane Courtois (cunoscutul autor al cărţii „Le livre noir du communisme„), au fost prezente 100-150 de persoane, printre care aproximativ 30 de invitaţi veniţi din străinătate, marea lor majoritate din România. Printre aceştia din urmă îi menţionez pe Octav Bjoza (preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici), Teodor Stanca (preşedintele Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din judeţul Timiş), Petre Mihai Băcanu, Radu Filipescu, Gheorghe Bârlea (senator PDL). Din Paris au mai venit, în afară de S. Courtois şi de mine, prof. Pierre Hasner (originar din România) şi Anca Lemaire (vicepreşedinte al Association pour la Fondation Memorial Sighet); Dna Maria Brătianu şi Cicerone Ioniţoiu, care fuseseră invitaţi, nu s-au putut deplasa din motive de sănătate. Au mai fost prezenţi, de asemenea, dna Anneli Ute Gabanyi (Institutul de Studii Internaţionale Berlin) şi Holger Dix (directorul Fundaţiei Konrad Adenauer din Bucureşti). S-a remarcat prezenţa unui număr extrem de redus de oficiali români de la Bruxelles: deputaţi, angajaţi ai diferitelor instituţii europene. Printre cei prezenţi îi menţionez pe comisarul european Dacian Cioloş şi eurodeputatul Cristian Preda.

În alocuţiunile de deschidere s-au subliniat obligaţia de a nu uita şi de a denunţa ororile regimurilor totalitare, obligaţie pe care o avem cu toţii, precum şi rolul pe care expoziţia îl are în acest context. Cunoaşterea trecutului şi denunţarea crimelor constituie în mod cert o etapă esenţială pe calea revenirii la normalitate, pe calea înfăptuirii justiţiei. Ea nu este însă, după părerea mea, suficientă. Memoria, chiar dacă se află la baza justiţiei, nu o înlocuieşte, nu se substituie ei. Titlul expoziţiei ar fi fost mai adecvat dacă ar fi fost formulat: „Memoria – ca etapa esenţială pe calea realizării justiţiei”. Spun aceasta pentru că există un pericol: acela ca procesul justiţiei să se oprească la jumătate de drum, la denunţarea ororilor şi crimelor fără ca acesta să aibă consecinţe practice. Preşedintele Băsescu a condamnat acum câţiva ani comunismul în mod oficial, fapt lăudabil. Această condamnare nu a avut însă nici un efect. Responsabilii crimelor din timpul comunismului şi din perioada de tranziţie continuă să fie privilegiaţii regimului actual, iar victimele lor continuă să fie defavorizate. Mai grav şi mai imoral încă, denunţarea verbală şi fără consecinţe constituie o formă de utilizare a suferinţei de către cei care sunt responsabilii ei, o excelentă manevră de câştigare a unui capital electoral în ţară şi de credibilitate în exterior. Consider, de asemenea, că trebuie avut în vedere faptul că ţările care nu au cunoscut comunismul pe pielea lor au o înţelegere foarte superficială a acestui totalitarism şi sunt dispuse să aibă o atitudine „politic corectă”, adică să acorde circumstanţe atenuante şi să privilegieze uitarea, în detrimentul unui adevărat angajament moral. Dificultăţile prin care trece astăzi Uniunea Europeană se datorează şi acestor atitudini.

Deschiderea expoziţiei a fost precedată pentru cei 30 de invitaţi de o întâlnire la Parlamentul European cu eurodeputaţii Monica Macovei şi Cristian Preda, consideraţi ca reprezentând aripa reformatoare în cadrul PDL. Ambii şi-au prezentat succint activitatea în cadrul PE.

M. Macoveia insistat asupra proiectului legislativ de luptă împotriva corupţiei pe care îl promovează în cadrul PE şi care întâmpină serioase opoziţii. Ea a menţionat şi faptul că marea majoritate a europarlamentarilor români se împotrivesc proiectului. La întrebarea pe care i-am pus-o dacă va face publice numele acestora, cum mi se pare normal şi util, răspunsul a fost negativ, argumentând că nu este rolul ei. Nu a putut răspunde concret şi nu a adus precizări nici la întrebările formulate de către preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici , O. Bjoza, referitoare la situaţia legislaţiei şi blocarea, în România, a acţiunilor în justiţie privitoare la reparaţiile datorate de Statul român foştilor deţinuţi politici. La a doua întrebare pe care i-am adresat-o privitor la atitudinea domniei sale faţă de pericolul recuperării suferinţelor victimelor epocii comuniste de către responsabilii acestora şi descendenţii lor, răspunsul a fost scurt, fără comentarii: se va opune unor astfel de derapări.

Cristian Preda a explicat şi a pledat în favoarea acţiunii, pe care a afirmat că o desfăşoară în PDL, de promovare a valorilor europene şi de critică a baronilor PD care blochează reformele în partid. La întrebarea pe care i-am adresat-o dacă consideră că PDL s-a folosit de persoana domniei sale pentru a-şi îmbunătăţi imaginea, altfel spus dacă l-a folosit, sau dacă apreciază că a reuşit din interiorul partidului să influenţeze în direcţia dorită evoluţia acestuia, răspunsul domniei sale a fost cât se poate de clar afirmând fără nici un fel de ambiguitate că a fost folosit. În acest moment intervine în mod violent şi cu mânie proletară o militantă PDL, venită din ţară ca invitat, care îi atrage atenţia deputatului european că domnia sa este ce este şi se găseşte în poziţia în care se găseşte exclusiv datorită PDL şi că are obligaţii clare faţă de acesta şi nu este admisibil să afirme că a fost utilizat, când el este creaţia partidului. C. Preda nu a replicat, părând uşor destabilizat.

A doua zi, am trecut pe la expoziţie la începutul după amiezii. Era lume puţină. L-am văzut pe Adrian Severin trecând prin dreptul expoziţiei cu un aer preocupat şi în mod evident ignorând-o. La ora 15:00, fiind în clădirea Parlamentului European, am participat împreună cu Ana Blandiana la prima sesiune (erau trei cu totul) din cadrul dezbaterii organizate de către grupul parlamentar al PPE (Partidul Popular European) referitor la raportul Comisiei Europene privind Memoria crimelor comise de către regimurile totalitare în Europa. Ana Blandiana dorea să vorbească despre expoziţie, eu doream să intervin, în măsura posibilului, în dezbateri şi să întâlnesc vechi cunoştinţe cu care lucrasem din 1996 (anul afilierii PNŢCD la PPE) până în toamna lui 2008, când aripa Miluţ a PNŢCD a fost considerată ca reprezentând PNŢCD în PPE (avea ştampila) şi eu nu am mai participat la grupurile de lucru ale acestuia. Amintesc că în decembrie 2010, la iniţiativa Lituaniei, 6 ţări foste comuniste, membre UE, printre care România, au cerut Uniunii Europene să elaboreze o lege care să penalizeze negarea crimelor comuniste aşa cum există în cazul Holocaustului. A fost un demers remarcabil, care pune clar semnul egalităţii între crimele nazismului şi cele ale comunismului. Se afirmă că „Justiţia trebuie să garanteze din principiu tratamentul echitabil ale tuturor victimelor regimurilor totalitare” şi că „Negarea tuturor crimelor internaţionale trebuie supusă aceloraşi norme”. Se cerea, de asemenea, declararea zilei de 23 august (referire la pactul Hitler – Stalin) ca zi comemorativă a victimelor tuturor regimurilor totalitare. Raportul Comisiei Europene transmis Parlamentului European, pe care îl dezbătea grupul parlamentar PPE, era un răspuns indirect cererii făcute de către cele 6 ţări ex-comuniste. Comisia estima în acest raport că actualmente condiţiile nu sunt reunite pentru a legifera cu privire la crimele atribuite comunismului.

La prima sesiune, intitulată „Cadrul juridic existent privind negarea crimelor totalitarismelor – ce lipseşte ?”, prezidată de Sandra Kalniete (preşedinta grupului Reconciliere în Istoria Europeană) au făcut comunicări: Simion Busuttil (coordonatorul grupului Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri interne), Aristotelis Gavriliadis (DG Justiţie a Comisiei Europene), Carlos Closa Montero (Institutul de Bunuri publice şi Politici), Ineta Ziemele (judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului). Comunicările au fost de o remarcabilă ţinută tehnică, dar punând în evidenţă blocajul în care se găseşte elaborarea unui cadru legislativ adecvat luării măsurilor necesare abordării corecte a crimelor comunismului, care trebuie plasate pe acelaşi plan cu cele ale nazismului. În acest sens, Gavriliadis a afirmat că situaţia nu este astăzi suficient maturizată. La întrebarea pe care i-am adresat-o când apreciază că situaţia se va maturiza, el a răspuns că nu poate estima, blocajele fiind datorate unor reprezentanţi în Comisia Europeană ai unor foste ţări comuniste, iar o decizie nu se poate lua fără acordul acestora. Răspunsul mi s-a părut, dacă nu ciudat, cel puţin ca dezvăluind doar o parte a adevărului . În cuvântul meu am amintit de Rezoluţia din februarie 2004 a PPE, la elaborarea căreia am contribuit atunci activ, care stipula ca foştii membri ai poliţiilor politice şi reprezentanţii înaltei nomenclaturi nu pot candida pentru Parlamentul European şi nu pot face parte din celelalte instituţii europene. Această rezoluţie a fost adoptată de către PPE în urma unor vehemente discuţii unde cei care au pledat contra ei erau cu precădere reprezentanţi ai ţărilor occidentale. Dacă această rezoluţie ar fi fost adoptată nu numai de grupul parlamentar al PPE, ci şi de către întreg Parlamentul European, probabil că dificultăţile invocate de dl Gavriliadis nu ar mai exista. Vitautas Landsbergis, fostul preşedinte lituanian, important promotor al rezoluţiei din 2004, a vorbit şi el în acelaşi sens. M-am referit de asemenea, în acest context, la situaţia inacceptabilă a stadiului în care se afla procesul de reparare (în măsura în care aşa ceva este posibil) a urmărilor crimelor comuniste. Am menţionat ca exemplu scandalul pensiilor în România: foştii ofiţeri de securitate continua să aibă pensii care pot depăşi de 10 ori nivelul pensiilor medii, ca să nu mai vorbim de cele ale victimele lor. Ana Blandiana a vorbit cu mult talent şi patos de drama celor care au cunoscut gulagul românesc şi a familiilor lor şi de lupta pe care o duce Fundaţia Academia Civică şi Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet pentru dezvăluirea suferinţelor şi păstrarea memoriei.

A doua sesiune intitulată: „Acţiuni la nivelul UE pentru prezervarea şi promovarea memoriei – educaţie, rememorare, documentare, arhivare” a fost moderată de Laszlo Tökés, prezent în sală şi la prima sesiune, fără să ia însă cuvântul. Atât A. Blandiana, cât şi eu, nu am rămas şi la această a doua sesiune, având fiecare alte întâlniri.

În concluzie, doresc să subliniez că prezentarea gulagului românesc în Parlamentul European este un eveniment cu încărcătură simbolică importantă. Toţi cei care au contribuit la această realizare, începând cu Ana Blandiana, Monica Macovei şi Romulus Rusan trebuie felicitaţi. Cum trebuie salutat faptul că România face parte dintre semnatarii scrisorii adresate Uniunii Europene cu privire la penalizarea negării crimelor comuniste. Faptul că expoziţia privind gulagul românesc s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al preşedintelui Parlamentului European, J. Buzek, care a patronat şi dezbaterea raportului Comisiei Europene privind Memoria crimelor comise de către regimurile totalitare în Europa, este şi el semnificativ, punând în evidenţă sprijinul pe care Parlamentul European îl acordă acestor acţiuni.

Etichete: expoziţie, gulagul din România, Memoria ca formă de justiţie, parlamentul european

This entry was posted on octombrie 19, 2011 at 10:02 PM and is filed under Lupta anticomunistă, Prezentări. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.